Economisesc prin grădina de condimente la …ghiveci

condimente
Foto: arhiva Practic Idei

Angelica Nistor, Baia Mare, jud. Maramureș

Dragă redacție,
Vă mulțumesc că mi-ați publicat scrisoarea la concursul „Practic, n-am obiecte de aruncat“ de la pag. 24, în nr. 5/2010. M-am bucurat mult că v-a plăcut. De data asta particip la rubrica „Cum economisesc“, pentru că ideea mea de a economisi îmi salvează mult bugetul, dar îmi oferă și un stil de viață sănătos.
Eu și familia mea suntem „adepții“ alimentației sănătoase. Ne plac mult verdețurile, plantele verzi, tot ce e sănătos. Le folosesc nu doar pentru aspect în ciorbe sau alte preparate. Le folosesc în proporții egale cu celelalte legume. Dacă într-o salată pun 2-3 roșii, neapărat adaug și 2-3 legături de mărar sau pătrunjel. Asta presupune un cost suplimentar pe zi relativ mare. La 2-3 salate pe zi, înmulțit cu 2-3 legături de pătrunjel, fiecare cam la 1-2 lei bucata, e destul de mult.
Verdețurile sunt bogate în vitamine, calciu, fier, acid folic, magneziu, potasiu și multe altele, per total sănătate pură. Eu vreau să le am mereu proaspete, la îndemână și, dacă se poate, gratis.
Astfel că mi-am luat semințe, ghivece, pământ bun și le-am cultivat singură. Am ales și plante pentru condimentare mai exotice, cum ar fi busuiocul, oregano, salvie, rozmarin, chiar și tarhon. Pe acestea le-am pus în ghivece mai mici și rotunde. Pătrunjelul, mărarul sau țelina de frunze, pentru că le folosesc în cantități mai mari, am pus fiecare sortiment în câte o jardinieră, apoi le-am îngrijit pe fiecare corespunzător. Au crescut atât de frumoase, sunt atât de aromate și arată atât de bine în ghivece, încât mă îndeamnă să gătesc tot mai des.
Când gătesc, îmi iau foarfeca și tai din condimentul care îmi trebuie. E atât de simplu și ieftin și mai important e natural 100%. Am ales varianta economisirii printr-o grădină la ghiveci, o variantă pe cât de sănătoasă, pe atât de aspectuoasă.
Chiar se simte (financiar vorbind) diferența de 20 de lei pe care îi dădeam zilnic pe plante condimentare. Uneori chiar și mai mult pentru că plantele exotice (rozmarinul, salvia) în supermarket-uri sunt mult mai scumpe, de la 7 lei în sus o punguliță cu doar câteva firicele și acelea toate uscate.
Acum mă simt mult mai bine, nu mai trebuie să fac comparația calitate-preț. Mica mea grădină la ghiveci îmi oferă de toate: calitate, costuri minime (doar semințele), timp (nu mai trebuie să umblu prin piețe ori supermarketuri după verdețuri) și, nu în ultimul rând, o porție de proprietăți nutritive de calitate.
Pentru a vă convinge cât de practică e grădina mea, și în același timp cum pot să-mi păstrez și iarna verdețurile, alătur câteva secrete:
Busuiocului, ca să nu fie prea amar, îi rup frunzele doar înainte de a-l pune în mâncare. Are o aromă dulce-iute, iar dacă îl folosesc uscat nu e bun, are un gust și un miros neplăcut.
Oregano îmi aromatizează supele, ciorbele sau mâncărurile cu carne. Când crește suficient de mare, îi retez tijele mai înalte, pe care apoi le păstrez, tăiate în bucăți mai mici, într-un vas închis ermetic. Dacă înainte de a-l pune în mâncare frec frunza între degete, are o aromă mult mai intensă.
Salvia, pentru că are un gust amărui și foarte condimentat, îmi aromatizează bine aluaturile. Tai tot așa tijele mai lungi și le păstrez la frigider în pungi de plastic sigilate.
Rozmarinul face casă bună cu carnea de oaie. Dar sunt puțin zgârcită când îl pun în mâncăruri, pentru că are un gust foarte puternic, ușor acru spre amărui, care în exces nu ar favoriza o mâncare. Pot să îl păstrez mult timp într-o sticlă plină cu apă. Uneori chiar aromatizez cu el uleiul sau oțetul.
Tarhonul pus în mâncare înlocuiește bine un plus de sare, piper sau oțet. Combinat cu smântâna este excepțional. Îl pot păstra în oțet pentru o aromă mai puternică.
Pătrunjelul, mărarul sau țelina le tund destul de des cu o foarfecă. Cu cât le tai mai des cu atât cresc mai repede alte plante. Pe acestea nu le păstrez în niciun fel, pentru că nu apucă să se strângă. Nu lipsesc din nicio mâncare, în nicio zi, sunt cele mai populare în familia mea.
Cam acestea au fost sfaturile mele și modul meu de a economisi bani. Prin grădina la …ghivece câștig sănătate și mâncăruri savuroase. Încercați și voi!
Multă sănătate și succes!!



One thought on “Economisesc prin grădina de condimente la …ghiveci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *