Educă-ți cățelul oferindu-i de fiecare dată recompense

caine
Foto: Crina Oltița Călugăr Igna

Crina Oltița Călugăr-Igna, Poiana Blenchii, jud. Sălaj

Dragă redacție,
Din cauza costurilor, puțini căței ajung să aibă parte de un dresaj din partea unui profesionist, dar reguli minime de educație putem să-l învățăm și noi. De reușită depinde și bunăstarea lui, și confortul nostru, de aceea vă împărtășesc în acest sens unele sfaturi care știu că sunt eficiente.
De modul în care îl vei educa în primele săptămâni, depinde cum va fi câinele pe viitor: un răsfățat care roade tot sau un prieten ascultător. Pentru a avea un companion drăguț și ascultător te îndemn să ții cont de următoarele sfaturi:
1. Stabilește un program de masă cu ore fixe, hrănește-l în fiecare zi la aceeași oră, dar niciodată înainte de culcare. După 15 minute, ia-i vasul, chiar dacă nu a mâncat tot.
2. Când e mic, du-l la oliță. cățelul nu înțelege la început că există locuri potrivite și locuri nepotrivite pentru a-și face nevoile. Iar tu nu vei putea ieși tot timpul cu el afară, deoarece urinează des. De aceea, fă-l să înțeleagă care e locul respectiv. Odată ales locul, du-l acolo imediat ce s-a trezit, după ce a mâncat sau după o porție de joacă. Pe timpul nopții, amenajează o zonă în care își poate face nevoile (pe balcon sau în baie).
3. Oferă-i recompense  de fiecare dată când face ce trebuie, dojenește-l când greșește și vorbește cu el cât mai des, astfel va recunoaște imediat tonul vocii. Nu folosi niciodată bătaia ca soluție. Recompensa este o metodă mai eficientă de educare a cățelului decât pedeapsa. Ca să-l înveți să iasă afară când vrea să urineze, agață un clopoțel lângă ușă, la o înălțime accesibilă cățelului, și fă-l să sune de câte ori ieșiți repetând „mergem la pipi“. După o săptămână sau două folosește doar expresia, dar nu atinge clopoțelul, lasă-l pe el. Dacă face asta arată-ți entuziasmul și recompensează-l. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *