Este simplu să confecționezi o răsadniță, doar încearcă!

cutie rasaduri
Foto: arhiva Practic Idei

Gabriela-Mariana Boacă, sat Crivadia, jud. Hunedoara

Stimată redacție și dragi cititori,
Vă trimit sfaturi pentru realizarea unuit toc de răsadniță, utilă acelor oameni gospodari care doresc să-și procure răsadurile de primăvară în propria lor grădină.
În momentul când iarna este pe sfârșit, iar razele soarelui încep să fie mai călduțe, este timpul pentru a ne gândi unde amplasăm răsadnița, din ce o facem, ce plantăm etc.
Tăiați o scândură de 90 cm pe diagonală, astfel încât să obțineți două plăci egale pentru pereții laterali (care vor fi înclinați). Fixați cu holzșuruburi scândurile de 90 cm pe șipcile de 35, 28, 19 cm lungime conform schiței.
Fixați spatele răsadniței de șipcile de 35 cm de la capătul mai lat al pereților laterali, în prealabil perforați cu găuri de 5 cm pentru șuruburi. Prindeți de pereții laterali latura din față (ultima scândură de 90 cm). Muchiile trebuie să adere etanș, iar șuruburile zincate.
Tăiați în două scândurile lungi (de 19,5 cm) și faceți un cadru pe care-l fixați pe dinafară cu corniere, iar pe dinăuntru cu colțarele, întindeți folia pe cadru, o prindeți în cuie, tăiați surplusul de folie și montați acoperișul pe cadru prin balamale.
Răsadnița funcționează ca o seră, desigur de dimensiuni reduse, în care plantele sunt protejate contra înghețului și a deshidratării. Tocul ei se poate confecționa din lemn, material plastic, metale ușoare, cu unul sau mai multe acoperișuri transparente. Laturile sunt inegale, astfel acoperișul (capacul) este ușor aplecat, aerisirea se face prin ridicarea capacului prevăzut cu balamale. Neavând fund, răsadnița poate fi amplasată unde dorim în grădină.
Amplasarea se face întotdeauna la soare, cu partea mai înaltă așezată spre nord și cea mai îngustă spre sud, într-un loc din apropierea casei, unde este protejată și de vânt.
Încă din luna februarie se poate afâna solul sub răsadniță, încorporând-se un strat de compost de 5 cm, după aceasta închideți ferestrele pentru ca solul să se încălzească.
De la începutul lui martie puteți planta răsadurile în zonele unde este mai cald, iar unde clima este mai aspră se pot planta mai târziu sau  pune izolații suplimentare pe lângă pereții răsadniței (pământ, paie), iar deasupra hârtie, rogojini. Dar ziua trebuie neapărat îndepărtate cele de deasupra, ca prin folie să intre lumina la plante.
În zilele mai calde ale primăverii descoperiți puțin răsadnița, câteva ore pe zi la început ca plăntuțele să se obișnuiască cu aerul de afară, apoi măriți treptat timpul în care rămâne deschisă. În zilele mai călduroase ferestrele se lasă deschise, dar acoperite cu ceva pentru ca lăstarii fragezi să nu facă insolație.Spor la lucru și mult succes!

Materiale folosite:

  • 6 scânduri 90x205x2,5 cm
  • 3 șipci 35x5x5 cm
  • 2 șipci 28x5x5 cm
  • 2 șipci 19x5x5 cm
  • 2 scânduri 195×2,5×7,5 cm
  • 32 șuruburi de 1,5 cm
  • 30 șuruburi de 5 cm
  • 2 balamale
  • 4 corniere (vincluri) în formă de L în secțiune
  • 4 colțare de rigidizare în formă de L
  • folie
  • bormașină


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *