Ferește cercelușii de soare, lor le place la semiumbră

cercelus
Foto: arhiva Practic Idei

Maria Moldovan, Sighetul-Marmației, jud. Maramureș

Dragii mei prieteni,
În perioada aceasta, noi, iubitorii de flori și grădinărit, avem mult de lucru. Vă spun cum mă ocup eu de îngrijirea cercelușilor.
Majoritatea plantelor încep să le transplantez în februarie-martie, până la sfârșitul lunii mai. Cercelușii pe care nu i-am tuns toamna îi scurtez în martie-aprilie și îi pun la înmulțit. Fie direct în pământ, fie în pahar cu apă, până dau rădăcinile.
Plantelor mari ca yuca, ficuși, dracenele, montesera, etc. le schimb ghiveciul odată la 3 ani. Dar și lor le împrospătez pământul în fiecare an la suprafață, cam 5-6 cm deasupra, în ghiveci.
În perioada mai-iunie încep să înmulțesc mușcatele Randy, olandeze curgătoare, verbinele (din lăstari), cerceluși, sporul-casei etc.
Îngrijirea cercelușilor
Pământul trebuie să aibă un pH neutru, să fie bogat în humus. De exemplu bună este o combinație de pământ de grădină cu turbă, nisip grosier și mraniță. Deși e un subarbust, cercelușul (Fuchsia) are frunziș persistent care formează o tufă compactă.
Lumina. Soiurile actuale provin prin hibridări din America Centrală și de Sud. Cercelușilor le place semiumbra, suportă lumina din plin câteva ore dimineața sau la sfârșitul după-amiezii.
Fertilizarea. În aprilie-octombrie le pun o dată la 10 zile îngrășământ pentru plante cu flori. Adaug un căpăcel la 2 litri de apă, după ce am udat planta cu o zi înainte.
Udarea. Fuchsia se udă în funcție de temperatura mediului ambiant: când e căldură mare cu 25-30 grade Celsius, se udă și dimineața și seara. Îi stropesc și preventiv pentru a-i feri de musca albă de seră sau afide.
Cercelușii sunt flori de durată, care rămân mereu la modă și înfloresc neîncetat. Am foarte multe culori, cu diferite nuanțe. Există foarte multe specii cu flori simple și bătute, semibătute etc.
Pe balcon mi-am făcut o grădină suspendată. Am combinat diverse culori, începând de la cerceluși-curgători, suspendați sus pe primul rând. Iar după aceea am pus verbine curgătoare roșii, combinate cu mușcate curgătoare roz și roșii. Printre ghivece am strecurat câte o petunie curgătoare Million Bells galbenă cu florile mici. Am foarte multe specii de plante dar despre alte specii vă spun într-o altă scrisoare.
Datorită revistei Practic-Idei mi-am făcut multe prietene și pe această cale le doresc sănătate și realizări pe plan profesional. Ție, dragă revistă Practic-Idei, îți urez multe apariții de acum încolo, iar întregii redacții, multă sănătate.
Mi-aș dori un callistemon, la schimb sau contra-cost. Las adresa mea: Maria Moldovan, str. Bogdan Vodă, bl. 5 A, et. 1, ap, 3, loc. Sighetul Marmației, jud. Maramureș, tel: 0740/339.119.



One thought on “Ferește cercelușii de soare, lor le place la semiumbră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *