Frumuseți din Sarichioi I

Arhiva personală

Florentina Ștefanov, Constanța frumuseți

Dragi prieteni,
Vă descriu o eventuală destinație pentru concediu sau chiar și un sfârșit de săptămână pe care să-l petreceți într-un loc deosebit, ca multe altele din țara noastră, acest colț de rai numit România. Este vorba despre Sarichioi, jud. Tulcea.

Cu greu se poate spune că ar fi un loc izolat sau rupt de civilizație, din contră. Încă de la intrarea în localitate ai parte de curățenie perfectă, multe flori și verdeață. Foarte greu găsești o casă veche care să te trimită cu gândul în trecut, la vechile sate pescărești. Acum sunt cam toate casele mari, impunătoare, cu unul sau două etaje și toate impresionează prin coloritul viu. Chiar și biserica din sat este mare, impunătoare și colorată într-un albastru ce îmi amintește de nuanța apelor sau a cerului. Turlele sunt de un galben-auriu (ca majoritatea bisericilor de rit rusesc) ca razele soarelui în orice anotimp. Tot așa de colorat este și portul locuitorilor de pe aceste meleaguri, portul tradițional, pe care îl poți admira atunci când enoriașii ies la slujbă, unde oricine poate participa, dar cu anumite condiții: femeile să poarte batic pe cap, rochie sub genunchi și brațele acoperite, iar barbații pantalon lung, cămașa peste pantalon și un pois legat peste cămașă. Poisul este denumirea dată unui brâu îngust, viu colorat, cu ciucurei la capete.

Continuarea acestui articol o puteți citi aici.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *