Frunze lăsate înseamnă exces de apă la arborele de cauciuc

planta de interior
Foto: Mariana Onica

Mariana Onica, loc. Peceiu, jud. Sălaj

Chiar dacă frunzărești în grabă revista, nu ai cum să nu remarci atâtea idei utile și foarte ușor de pus în practică din diverse domenii. Mie îmi plac mult florile.
În mod special mie mi-au captat atenția sfaturile despre plante; acestea mi-au fost de mare folos de-a lungul anilor. De mică am crescut înconjurată de flori, asta pentru că și mama mea era o iubitoare de flori, însă colecția ei era limitată doar la câteva ghivece care puteau ierna pe pervazurile celor două geamuri de la singura cameră încălzită pe timpul iernii. Acum confortul din zilele noastre este mult sporit. Avem toată casa încălzită, așa că putem să ne extindem colecția de plante de interior. Eu simt că florile îmi transmit un mesaj de dragoste, le consider fragile, delicate, definite prin formă și culoare, emanând în locurile unde sunt amplasate o mireasmă dulce. La intrarea în casă, în holul mare, captează atenția celor care îmi trec pragul arborele de cauciuc. Această plantă crează un aspect decorativ natural, ține foarte mult timp și se îngrijește extrem de ușor, deci o recomand începătorilor. Frunzele de la bază își pierd culoarea dacă lumina nu este suficientă și planta se poate usca dacă o uzi prea des. Îți poți da seama că are prea multă apă atunci când frunzele sale sunt lăsate, mai ales cele care sunt foarte aproape de sol. Iarna preferă temperaturi în camere între 15 și 18 grade Celsius. Pentru a stimula ramificarea și pentru a obține în timp un copăcel în fiecare primăvară, este important să se facă tunderea vârfurilor. Înmulțirea ei se face prin butași, nu este bine ca butașul să fie prea crud, acesta se pune la înrădăcinat într-o sticlă cu apă pe un pervaz de geam. Sunt ferm convinsă că plantele decorative prin frunze pot fi la fel de aspectuoase ca și suratele lor care înfloresc, iar una dintre cele mai frumoase consider că este Trompa de elefant. Așa o numesc pentru că sub această denumire am primit-o de la verișoara mea stabilită în Spania. Ea nu mi-a dat multe informații despre această plantă, care totuși s-a dezvoltat destul de bine, semn că nu am dat greș în îngrijirea ei, însă apelez la cei care au această plantă sau dețin informații despre ea să scrie la revistă. Vă doresc multă sănătate și mulțumesc anticipat celor care vor da sfaturi pentru îngrijirea acestei flori.



One thought on “Frunze lăsate înseamnă exces de apă la arborele de cauciuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *