Iarna trandafirul chinezesc cere minim 10 grade Celsius

Daniela Aldea

Concurent: Daniela Aldea, loc. Grădiştea, jud. Prahova

Dragi cititori,
Vă scriu câte ceva despre trandafirul chinezesc.

Speciile care aparțin genului hibiscus au frunze lucioase, verzi şi flori exotice, plăcut colorate şi se găsesc sub formă de arbust sau copăcel. În fiecare an hibiscusul trebuie mutat în alt vas, în perioada martie-aprilie, într-un compost de bună calitate. Are nevoie de udare abundentă în special în perioadele calde, pentru ca rădăcinile să stea permanent în umezeală. La fiecare trei săptămâni are nevoie de îngrăşământ lichid. Iarna va fi ținut la lumină, la o temperatură de peste 10 grade Celsius, ferit de curenții de aer. Este suficientă udarea o dată pe săptămână pentru a nu lăsa pământul din vas să se usuce şi trebuie pulverizate frunzele din când în când cu apă de ploaie la temperatura camerei, iar o dată pe lună cu bere, pentru a fi trainic.
Variațiile mari de temperatură nu-i fac bine trandafirului, îşi va pierde florile şi frunzele, dacă nopțile devin reci, bobocii se opresc din înflorire, dar nici temperaturile foarte ridicate nu-i priesc, de aceea se va alege un loc luminos pe timpul verii, dar în care razele soarelui să nu bată direct pe plantă.
Primăvara sau toamna târziu, coroana se aranjează tăind ramurile laterale, apoi se „ciupesc” vârful şi rămurelele tinere. Dacă tăierea se face înaintea apariției ramurilor înflorite, atunci există posibilitatea ca planta să nu mai înflorească timp de câteva luni. Udatul în exces are ca simptom răsucirea, îngălbenirea şi căderea frunzelor, precum şi apariția de pete moi, brun-închis pe frunze. Pământul din când în când trebuie hrănit cu zaț de cafea şi câte un bob de drojdie, ce se pun în apă când acesta va fi udat.
Dar mai presus de toate este iubirea şi pasiunea pe care trandafirul doreşte să le primească, şi nu numai el, ci şi toate florile doresc şi simt acest sentiment sincer.
Medicina tradițională chineză vine cu un sfat important; pentru că este o plantă yin (despre energia de acest tip se ştie că ajută la răcorirea organismului), chinezii ne sfătuiesc să bem ceai de hibiscus. Se găseşte la magazinele cu plante medicinale, iar una din principalele sale acțiuni este de a reduce febra, în plus are efect calmant, relaxant, scade tensiunea arterială şi purifică sângele.
Deci acest miracol care este plăcut atât ca ambient, este şi un bun medicament, nu trebuie să lipsească din nicio locuință.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *