Iată cum se obțin noile soiuri de plante

Petrea Chiru, Galați

Petrea Chiru

Stimată redacție,
Voi continua demersul început într-un număr anterior de a explica și alte noțiuni pe care practicii le întâlnesc în revistă, în broșurile promoționale, în cărți, pliante etc., sperând astfel să le fiu de ajutor. Toate cele ce urmează sunt legate de „variabilitate”.

Aceasta este o proprietate a viețuitoarelor de a-și modifica diverse însușiri morfologice, fiziologice și biochimice, sub influența diverșilor factori care acționează asupra lor. Aceste modificări care se transmit urmașilor se numesc mutații. În latină atât „variare”, cât și „mutare” înseamnă „a schimba”. Mutațiile sunt de două feluri. Unele sunt naturale, spontane și apar sub acțiunea unor factori mutageni naturali, cu-noscuți ori necunoscuți (radiații cosmice, radioactivitate naturală, virusuri). Altele sunt mutații artificiale, provocate, ca urmare a intervenției omului prin factori fizici (raze Roentgen, raze gama, neutroni) ori substanțe chimice și numărul lor este în creștere. Aceste mutații se numesc induse. Ambele tipuri, și cele naturale și cele induse, modifică structura materialului genetic (cromozomi și gene) și, deci, a caracterelor ce se transmit urmașilor. Cromozomii se află în nucleul celulelor și pe ei sunt localizate genele „înșirate” precum mărgelele pe o ață. Genele sunt fragmente de cromozomi care determină (codifică) fiecare caracter (culoarea, forma și mărimea florilor, culoarea, forma și mărimea frunzelor, talia plantei, alte caractere morfologice, caractere fiziologice precum rezistența la boli și dăunători etc.).
Inevitabil, vorbim de genetică (grecescul genesis = naștere), o ramură a biologiei care studiază variabilitatea și explică mecanismul transmiterii caracterelor ereditare de la o generație la alta (latinescul hereditas = moștenire). Acționând asupra materialului genetic, fie natural, fie artificial, se obțin organisme care se deosebesc de cele inițiale, chiar dacă aparțin aceleeași specii (altă culoare, formă, mărime etc.) Așa se obțin varietățile și soiurile.
Varietatea este reprezentată de un grup de organisme (plantă în cazul nostru) cu anumite însușiri (caracter) care s-au format ca urmare a unor modificări naturale determinate de diverși factori al mediului de viață. Varietatea poartă denumirea latinească. Voalul-miresei (cuibul verde) are o varietate cu frunze albe cu margini verzi cu denumirea Chlorophytum comosum vittatum.
Cultivarul, cunoscut cel mai bine ca „soi”, este o varietate care provine din cultură, nu din natură. Denumirea vine din engleză „Cultivation variety” înseamnă varietate cultivată. Prin experimente și selecție pe parcursul mai multor ani, omul (floricultorul genetician) folosește diverși factori mutageni, fie de natură fizică, fie chimică. Inducerea de mutații pe cale chimică este mai avantajoasă pentru că nu necesită instalații complicate, iar frecvența mutațiilor este de 5-10 ori mai mare. Astfel, floricultorul urmărește schimbarea unor înșușiri (caractere) în sensul dorit de el. Denumirea soiului (cultivarului) nu este latinească și se scrie cu majusculă.
Amintesc și de „ingineria genetică”, ce înseamnă un complex de metode și tehnici sofisticate de izolare a genelor, sinteza lor artificială, precum și transferul de gene, în scopul obținerii de organisme cu însușiri noi. Ingineria genetică se practică de prin 1970 și floricultura nu poate fi ocolită de această tehnologie. Ea poate crea și specii noi. Cu toții am auzit în ultima vreme de organismele modificate genetic folosite în alimentația omului, destul de controversate, numite și organisme transgenice.
Hibridul. Denumirea provine din latinescul „hybrida” care înseamnă „sânge amestecat“. Este un grup de organisme rezultat din încrucișarea unor genuri, specii ori soiuri diferite. În prezent, multe plante ornamentale cultivate sunt hibrizi care au însușiri diferite de cele ale părinților (ge-
nitorilor). Atunci când hibridul se cultivă (pentru acest lucru a fost creat) și se comercializeză el devine soi (cultivar). Ca și în cazul cultivarului și hi-
bridul urmează o selecție individuală repetată timp de câțiva ani, până se stabilizează caracterele urmărite. Cel mai adesea se folosesc în culturi hibrizi din prima generație filială, numită F1.  Așa este cazul mușcatei – Pelargonium hortorum, ca rezultat al încrucișării speciilor P. inquinans x P. zonale. Begonia are în cultură până la 2.000 de hibrizi, unii pentru flori, alții ornamentali prin frunze. Begonia tuberhybrida s-a obținut în urma încrucișării mai multor specii: B. pearcei, B. boliviensis, B. rosaeflora și B. veitchii. Hibridul se scrie tot cu majusculă cum este de exemplu Begonia tuberhybrida pendula White Cascade. Uneori, hibridul este denumit mai simplu, precum begonia arțar – Begonia Cleopatra, ornamentală prin frunze.
Violeta africană (de Parma) are un bogat sortiment de forme și culori rezultat din încrucișarea Saintpaulia Jonantha x S. confusa. Cineraria are sute de hibrizi sub numele de Senecio hybridus. Achimenes are varietăți cunoscute ca Achimenes hybrida. Genul Rosa (trandafirul) are 20.000 soiuri.
Iată o poveste a trandafirului. În anul 1455 el devine simbolul unei uri înverșunate între două Case nobile ce-și disputau tronul Angliei, casa Lancaster cu un trandafir roșu pe blazon și casa York cu un trandafir alb pe blazon. Când s-a terminat „Războiul de 30 de ani” sau „Războiul celor două roze”, împăcarea a fost sărbătorită prin crearea unui soi nou de trandafir.
Sper că vă sunt de folos aceste informații. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *