Idei de mobilier pentru camere de copii și de tineret

Fiecare ediție a târgului internațional de mobilă, produse din lemn, accesorii pentru mobilă și decorațiuni interioare (BIFE) este o ocazie să te inspiri pentru amenajarea locuinței, să afli ultimele tendințe în materie sau chiar să achiziționezi la preț mai convenabil unele piese de mobilier.

Pe lângă obiectele de lux, gen dulapuri de bucătărie cu senzor și canapele fastuos decorate, inclusiv cu cristale și demne de adevărate palate, am găsit și modele mai simple, dar frumoase, unele și la prețuri rezonabile. Iată un grupaj cu produse selectate la ediția din 2009.

Foto: arhiva Practic

Pentru micile prințese, un pat cu baldachin găsești la BIFE la fiecare ediție, iar dacă vrei un set complet, cu dulap, comodă etc., suma se ridica simțitor, transportul și montajul fiind incluse. Pentru băieții aflați la vârsta descoperirilor de comori, a călătoriilor imaginare pe oceane, merită să cauți un pat corabie, cu velă și ancore. Părinții pot opta și pentru setul de mobilier cu acest stil (www.galermo.ro).

Pentru camerele de tineret și adolescenți, bune sunt fotoliile de dimensiuni mici, puternic colorate și, dacă se poate, neconformiste. Unul de asemenea fel, de 50 cm lățime, 80 lungime și 53 cm înălțime, care se și leagănă, era la târg la 250 lei. La acesta puteai asorta o măsuță scundă, rotundă și al cărui interior detașabil devine taburet folosit independent (www.mannsperger.ro).

Un pat pliant (80×190 cm) mascat în dulap poate fi o soluție pentru când ai oaspeți de departe, pe care vrei să-i găzduiești. Acest pat are saltea din burete de 9 cm și pare o variantă foarte practică mai ales pentru o cameră mică (www.santi.ro).

Dacă ai deja mobilă pentru camera celor mici și vrei doar să-i dai un pic de culoare și veselie, alege mânerele cu figurine gen floare, albinuță, fluturaș, ursuleț, leu, pește, zebră etc. (www.trady.ro).

Monica Viericiu

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *