Îl plimbăm pe Ursică de 3-4 ori pe zi, să-și consume energia

Foto: Valeria Marian

Valeria Marian, Oradea, jud. Bihor

Dragă redacție,
În afară de plante şi flori, iubesc enorm animalele, în special câinii.
Despre cățelul nostru, Ursică, v-am mai scris când avea 3 luni. Acum el are 3 ani și aş dori să faceți cunoştință cu el. Este un foxterrier plin de personalitate, cu o vitalitate debordantă, extraordinar de curios şi mereu pus pe joacă, sociabil şi foarte iubitor. Adoră mişcarea, plimbările cât mai dese şi chiar plimbarea cu maşina. Cum vede portiera maşinii dechisă se urcă imediat, gata de drum. Având un păr sârmos, trebuie tuns destul de des şi periat zilnic pentru a-i menține blana curată. Are genele câinilor de vânătoare, iar dacă este crescut în apartament are nevoie de multă mişcare pentru a-şi consuma energia, aşa că îl plimbăm de 3-4 ori pe zi pe distanțe cât mai lungi. Fiind foarte curios şi iubitor, în casă mă asistă la orice activitate pe care o fac. Deoarece ştie că îl iubesc foarte mult, îmi exploatează slăbiciunea şi face uneori multe năzbâtii. Preferatele lui sunt texilele pe care le cară victorios în gură prin casă. Deşi are multe jucării, preferate sunt pet-urile cu care se tăvăleşte pe jos şi pe balcon printre florile mele, pe care le miroase, dar nu le rupe şi se tolăneşte cu plăcere în şezlog.
Uneori mai face şi câte un pic de gălăgie şi latră la câte un câine pe care îl vede din balcon afară. Îl iubeşte extraordinar de mult pe fiul meu, îl simte deja când urcă scara (noi stând la etajul IV), îl aşteaptă în fața uşii şi nu mai ştie cum să-şi manifeste bucuria că a venit acasă. El este şi cel care de obicei îi face baie. Fiind foarte zburdalnic şi curios, îl plimbăm în lesă, pentru că mai fugăreşte pisicile şi guguştiucii. Pentru a-l feri de infestarea cu paraziți externi (căpuşe, purici etc.) îl tratăm cu o capsulă de Frontline aplicată pe ceafă, care-l fereşte circa 2-3 luni de aceştia.
Mănâncă bucățelele crocate speciale pentru câini, mai ales cele din carne de vită cu legume, dar şi mâncare gătită, orez cu cărniță, supă cu găluşte de griş, şi cu cea mai mare plăcere carnea de pui, fără oase, care se sparg în aşchii periculoase pentru intestinul câinelui. Îi place şi laptele şi brânza de vacă, din care-i dau doar câte puțin. Delicatesele sunt însă ciolanele de vită fierte în prealabil. Ar fi amator de dulciuri, dar nu are voie, poate face diabet. Pentru a fi recompensat, mai bine este să primească biscuiți speciali pentru câini, care se găsesc în comerț. Niciodată nu trebuie să lipsească vasul cu apă proaspătă. Toate animalele merită să fie iubite şi îngrijite!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *