Îmi înfrumusețez casa cu lucruri cusute de mâna mea

textile
Foto: Anișoara Ursan

Anișoara Ursan, loc. Cernavodă, jud. Constanța

Dragă redacție,
Cu foarte puțini bani și multă imaginație ne putem umple timpul liber, dar și casa, cu lucruri făcute de mâinile noastre.
Cu doar câteva fire de ață colorată, rămășițe de lână sau bumbac, bucăți de etamină, matador, inișor sau orice fel de pânză, cu minunatul ac și puțină îndemânare, se pot crea adevărate opere de artă cu care ne putem înfrumuseța diferite colțuri din casă, iar satisfacția este enormă dacă aceste minunății ne sunt admirate de prieteni și familie. Eu, în perioada iernii, când este frig și am mai mult timp liber, creez aceste minunății care îmi colorează, de obicei, dormitorul sau bucătăria, locurile dragi mie, unde îmi petrec mai mult timp și unde mă relaxez. Cu aceste rămășițe fac pernițe fantezie, aplicând cusături în urma acului, în punct de cruciuliță sau punct de goblen. Colțarul din bucătărie îl însuflețesc cu flori cusute de mâna mea pe fețele de perniță din matador sau etamină, masa de bucătărie ne înviorează întotdeauna deoarece este acoperită cu fețe de masă colorate, brodate pe inișor cu dantele făcute, tot de mine, din macrameu și acoperite, pentru protejarea lor, cu o foaie de geam mai groasă, tăiată la dimensiunile mesei și pe pereți sunt mici tablouri cu flori viu colorate. Toate acestea îmi bucură sufletul și îmi colorează viața de zi cu zi, stârnesc admirația prietenilor și economisesc și ceva bani.
Sper ca aceste idei de decorare să placă și altora, pentru că ele se pot face cu ușurință și cu bani puțini. Chiar dacă în lume e criză economică, nu înseamnă că trebuie să stăm și să așteptăm, îngrijorați, să se schimbe ceva, ca să avem viața mai frumoasă. Câte un pic de culoare în casa fiecăruia schimbă optica și împrospătează fiecare zi.
Mult succes!



2 thoughts on “Îmi înfrumusețez casa cu lucruri cusute de mâna mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *