În America m-au impresionat parcurile și Cascada Niagara

rond de canna rosie
Foto: Rodica Țimpău

Rodica Țîmpău, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava

Dragi prieteni,
Revin şi să vă povestesc despre frumoasa vacanță de o lună petrecută în Statele Unite ale Americii la băiatul meu cel mare, prilej cu care am ajuns şi în Canada.
În septembrie-octombrie am fost în vizită la fiul meu în Detroit, America. Detroit este un oraş foarte frumos, care se află în Michigan, statul cu cele mai multe lacuri. Acolo sunt parcuri minunate. La toate casele vezi numai spații verzi şi foarte multe flori în rondouri și între blocuri. Am fost la o grădină botanică în Detroit, unde am văzut diferite flori. M-a impresionat acolo foarte mult curățenia şi spațiul verde cu gazon din toate parcurile şi foarte multe flori aranjate în toate felurile. Aproape la fiecare copac sunt făcute aranjamente florale. În toate oraşele mari am văzut: crizanteme, muşcate, begonii mici şi cu flori mari, sporul casei frumos aranjate pe culori. În Chicago erau ronduri mari de coronițe cu sporul casei alb şi roşu sau făcute vase mari din ciment, cu flori de la foarte mari la cele mai mici. La blocuri, ghivecele cu flori erau aşezate în nişte vase făcute din şipci de lemn vopsite pe culori, ceva deosebit.
Am fost şi în Canada ca să vedem Cascada Niagara; se spune că cine ajunge lângă cascadă se încarcă de energie. Pe toate aleile de lângă cascadă erau numai revărsări de flori, după cum puteți vedea şi în poze. A fost ceva deosebit, ceva ce nu credeam niciodată că o să pot vedea. Voi reveni şi cu alte poze cu alte flori minunate.
Vă doresc sănătate celor din redacție, cât şi dragilor cititori ai revistelor.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *