În iunie înflorește crinul de stepă; află cum îl îngrijești!

Gheorghe Cojocaru, Drăgăneşti-Olt, jud. Olt

Gheorghe Cojocaru

Stimată redacție,
Constatând interesul multor iubitori de flori pentru planta floricolă Eremurus Stenophyllus şi solicitările primite cu privire la cultivarea şi înmulțirea ei prin semințe, am hotărât să vă prezint tot ce ştiu şi rezultatele obținute de mine în acest sens.

Eremurus Stehophyllus sau crinul de stepă sau lumânarea deşertului, cunoscut şi sub denumirea populară coadă de vulpe, este o plantă cu tuberculi şi rădăcini tuberizate. Atenționez să nu se confunde cu Kniphofia Uvaria – crinul african.
Tuberculul este rotund şi turtit (aplatizat) ca un disc, având 1-2 muguri apicali (pe colet) din care pleacă în jos ca o stea de mare mai multe rădăcini cărnoase foarte fragile (se rup repede). Florile galbene şi stelate cu antere roşiatice sau albe sunt aşezate în racem pe un ax alungit ca o lumânare de care se prind prin codițe. Înflorirea are loc în iunie-iulie după care florile se ofilesc, se brunifică şi cad lăsând în locul lor fructe verzi ca nişte bobițe, care la maturitate fac semințe de culoare negricioasă şi angulare (cu colțuri). Maturizarea capsulelor se face lent până la jumătatea lunii august când crapă şi se pot aduna semințele la maturitate deplină. Ele au o perioadă biologică (facultate germinativă sau putere de încolțire) scurtă şi nu răsar decât dacă au fost supuse unei perioade de frig.
Pentru acest lucru este nevoie să le însămânțăm în acelaşi an înainte ca pământul să înghețe, iar semințele vor sta iarna în pământ şi apoi răsar primăvara când condițiile devin favorabile.
Văzând că centrele de grădinărit şi alte firme care comercializează flori oferă rizomi de Eremurus (crin de stepă) la prețuri destul de mari, m-am gândit să experimentez înmulțirea prin semințe, deşi este nevoie de răbdare până ce plantele devin producătoare de flori, după circa 3-4 ani. Luând în considerare „secretele” şi pretențiile acestei plante, am făcut următoarele experimente privind înmulțirea prin semințe.
După recoltarea (adunarea) semințelor la maturitate deplină şi uscarea lor în câteva zile, apoi curățarea de impurități, am pus semințele într-un borcănel de sticlă uscat bine şi cu capac înfiletat pe care l-am păstrat în frigider (pe uşă).
Toamna am făcut semănături din aceste semințe. Stratul pentru însămânțare l-am pregătit din timp prin desfundare profundă la „2 cazmale adâncime”, iar pământul scos l-am amestecat cu mraniță bine putrezită şi cu nisip – câte o parte din fiecare la 2 părți de pământ. L-am aşezat din nou în locul desfundat şi am supraînălțat pentru evitarea băltirii. Până la însămânțare s-a autotasat şi aşezat,  fiind  perfect pentru a primi semințele. Am făcut mai multe însămânțări experimentale, aşa cum arăt în continuare. Semănatul l-am făcut în rigole pe rânduri la 15-20 cm între ele, marcate la capete cu bețişoare.
Prima însămânțare am făcut-o la 19 noiembrie 2010 cu semințe recoltate după 15 august 2010 şi păstrate la frigider până la semănat. În primăvara 2011, în jur de 15 martie semințele au răsărit bine. Din aceleaşi semințe am mai semănat şi în primăvara lui 2011, dar ele nu au răsărit, deşi au stat la frigider.
A doua încercare am făcut-o cu semințe din recolta 2011, pe care le-am semănat în mai multe etape după cum urmează:
La 22 octombrie 2011 am însămânțat pe 2 rânduri, alături de cele din 2010 şi în primăvara 2012 am constatat că semințele au răsărit. La data de 15 noiembrie 2011, din aceleaşi semințe am semănat alt strat, alte 2 rânduri la 1,3 m lungime, care şi acestea au răsărit în primăvară.
La 22 decembrie 2011, văzând că încă mai am semințe şi totuşi solul nu este înghețat, am hotărât să însămânțez într-o lădiță cu pământ (dimensiuni L= 0,8, l = 0,30 şi Î = 0,17 m). Lădița a stat afară toată iarna sub zăpadă sau în ger doar acoperită cu o folie dublă de plastic (un sac). În aprilie 2012 am constatat că semințele răsăriseră foarte bine.

Gheorghe Cojocaru

Ultimele semințe le-am semănat la 11 aprilie 2012 pe strat în grădină, dar nu au mai răsărit, deşi au stat tot timpul în frigider. În urma rezultatelor obținute am tras concluzia că, dacă se respectă cerințele specifice acestui gen de plante, se pot obține uşor plante de crin de stepă. Aceste cerințe sunt în principal semănatul într-o perioadă cât mai scurtă de la recoltarea semințelor (adică în acelaşi an) şi apoi trecerea obligatorie a semințelor printr-o perioadă de frig specifică iernii care stimulează şi declanşează germinarea.
Atenționez că plantele obținute din semințe rămân pe acelaşi loc şi nu vor fi deranjate timp de 2-3 ani. De asemenea, vă fac atenți că, odată cu creşterea temperaturilor vara, plantele intră în repaus vegetativ şi frunzele se usucă rămânând în sol nişte formațiuni rizomatoase, care sunt rădăcini cărnoase legate de un disc ce constituie coletul din care, în ciclul următor, apar din nou frunzele şi stratul se înverzeşte.
Rădăcinile de un an au grosimea aproape ca un creion şi culoarea roz-somon, iar cele mai vechi se înnegresc, însă trebuie ştiut că ele se rup repede. Deplantarea se va face cu multă grijă, scormonind adânc şi evitând ruperea lor. Rizomii de crin de stepă se deshidratează uşor, deci se va evita întârzierea plantării, iar transportul se  face în rumeguş umezit sau în turbă fibroasă. După 3 ani, toamna în luna octombrie, se pot planta la loc definitiv în loc însorit şi bine desfundat. Pentru iarnă se poate face protecția cu frunze, paie sau alte materiale prin care circulă aerul. Florile de Eremurus ne încântă prin culoarea lor aurie ce sclipește în peisajul înverzit!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *