În martie, bulbul de gloxinie încolțește la 20 grade Celsius

sinningia
foto: arhiva Practic Idei

Dorina Condrat, Mediaș, jud. Sibiu

Stimată redacție,
Trimit câteva sfaturi pentru cei interesați de cultivarea gloxiniei (Sinningia) ce face parte din familia Gesneriaceae și cuprinde cam 20 de soiuri originare din Brazilia.
Prin încrucișarea Sinningia cu Hybrida au rezultat o mulțime de soiuri și culori, de la alb, roz, albastru, roșu carmin, pătate, bicolore și cu flori duble.
Doi factori sunt importanți pentru cultura acestei plante: temperatura și lumina.
A. Temperatura. Iarna, gloxinia are nevoie de 6-7 săptămâni de repaus la temperatura de 6-10 grade Celsius. După această perioadă de repaus, tuberculul se replantează în pământ proaspăt, acoperindu-l 2-3 cm cu pământ bogat în humus.
Din luna februarie bulbul de gloxinia are nevoie de 18 grade Celsius. În martie temperatura necesară pentru ca bulbul să încolțească este de 20-22 grade Celsius și este nevoie și de puțină apă călduță.
Eu am obținut gloxinia din tubercul în repaus, cumpărat din magazin. Planta a înflorit și a făcut semințe. Înmulțirea am făcut-o prin butași de tulpină înrădăcinați în apă, iar în anul următor, în luna mai, am semănat semințele obținute.
Gloxinia se poate înmulți prin: divizarea tuberculului, butași de tulpină și semințe. Și la înmulțire trebuie să țineți cont de temperatură, care trebuie să fie de 20-22 grade Celsius când semănați sau faceți butași și-I puneți la înrădăcinat. Din semințe foarte mărunte au răsărit foarte multe plante mici. În afară de căldură răsadul are nevoie și de umezeală constantă, de aceea am acoperit ghiveciul cu un flacon de plastic.
Udatul se face cu apă călduță, fără a atinge frunzele sau florile, care putrezesc ușor în contact cu apa. De asemenea, are nevoie de îngrășământ acid la 2-4 săptămâni.
B. Lumina. Un alt factor important pentru gloxinia este lumina. Fără lumină suficientă planta nu înflorește, și-și întinde frunzele în sus. Poziția corectă a frunzelor este aproape orizontală. Când planta are frunzele în jos nu are apă suficientă.
Pentru a mări perioada de înflorire și numărul de flori, trebuie îndepărtate frunzele noi după circa 8 frunze și primii doi boboci. În același mod se cultivă soiurile botanice de Sinningia.
Sinningia barbata cu flori cu margine albă și mijloc roșu, este un soi fără perioadă de repaus;
Sinningia eumorpha are flori care atârnă  cu margine albă sau albăstruie și mijloc  violet;
Sinningia pusilla un soi pitic, de 2,5 cm înălțime, flori lungi și subțiri tubulare, de culoare lila și mijloc alb.     Iarna este în repaus și se udă puțin. Primăvara se reîncepe udatul mai des și va intra din nou în vegetație. Înmulțirea se face ușor la acest soi prin semințe. Dacă veți ține cont de aceste cerințe ale plantei și veți respecta pas cu pas sfaturile mele veți avea rezultatele dorite. Mult succes!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *