Îngrijesc văcuța

Pamfiluța Anton, Nereju, jud. Vrancea
Dragi prieteni,

Oricât de supărat ești, de multe ori îți găsești alinarea în viețuitoarele de lângă casă, când vorbești cu ele, le mângâi și astfel ele îți răspund în felul lor, de exemplu printr-un mieunat în cazul pisicilor, iar la văcuțe printr-un lins cu limba lor aspră. Dar ele aduc și altfel de beneficii oamenilor harnici. Așa că vă relatez despre văcuța mea Joiana, pe care am îndrăgit-o foarte mult și care ne ajută să economisim banii pentru lapte și brânză. De 9 ani am această văcuță, mi-a fătat viței și vițică. Anul acesta Joiana mi-a fătat o vițică, ce seamănă foarte bine cu ea. Are stea albă în fruncte și de aceea i-am pus numele Steluța. O ținem și avem o nouă generație. E bine pentru familie să ai o văcuță sănătoasă și să consumi lapte proaspăt și derivatele acestuia.

Vaca trebuie controlată periodic, să aibă toate vaccinurile făcute, inclusiv împotriva paraziților (cu Evomec). Pentru răsfug (este o boală a animalelor care trebuie tratată cu seriozitate, se manifestă prin lipsa laptelui, chiar dacă vaca a fătat), eu îi dau o plantă numită cataroi și răsfug. Cataroiul-rădăcină are forma exact de țâță a vacii. Se găsește în pădurile de munte (eu l-am cultivat și în grădina mea, pentru ca atunci când am nevoie îl folosesc cu succes), iar frunza se aseamănă cu urzica. Crește înaltă până la 30-40 cm. Eu i-am administrat după fătare, timp de o săp­tămână pisat, cu tărâțe de grâu și apă, dimineața pe stomacul gol.

Pentru hrană, eu folosesc nu­treț (fân – iarbă uscată de munte), dar nu-i lipsește lucerna uscată. Iar ca supliment dimineața și seara îi administrez desertul, care-i place foarte mult. Nu face mofturi, ci îl dorește întotdeauna: sfeclă albă sau roșie cu sare, tărâțe de grâu, grăunțe măcinate. Eu i-am făcut o rație. Nu-i bine să-i dai nici prea mult. Dacă nu-i dai o dată, devine neli­niștită și vezi bine că-i lipsește ceva. Trebuie alimentată cu apă curată, în găleți curate. Vițelușa Steluța este foarte pretențioasă, te miroase înainte de a-i da o găleată cu apă, și chiar găleata o miroase să fie curată.

În afară de dragoste, tratament și hrană, Joianei i-am asigurat un adăpost (grajd), aerisit, luminat, iar iarna să aibă cam 10 grade Celsius. Vrei producție de lapte, îi oferi toate condițiile, iar ea te va răsplăti cu găleata cu lapte. Pe jos i-am așternut un pătuț din pleavă de fân, pentru a nu se murdări. Dușu­meaua este în pantă, iar urina care se strânge se acumulează pe un canal și ajunge într-un butoi tăiat, din care îl scot cu găleata când se umple. Așa, afară, pe lângă grajd, nu miroase urât. Zilnic o țesal cu țesala, am o bucată de balot mai tare, zimțată și cu ajutorul ei o curăț zilnic pe corp. Deci, nu este greu dacă ți-e drag.

 

Foto: Pamfiluța Anton



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *