Înmulțesc cercelușii prin butași până în martie

cercelus roz mov
Foto: arhiva Practic Idei

Otelia Hedeșan, Arad

Dragii mei, cactusul denumit popular Crăciuniță, înflorește în preajma Crăciunului. Multă lume se plânge că nu înflorește, dar eu îl am plin de boboci. Vă scriu despre câteva cerințe importante ale acestei plante, pentru a vă putea bucura de florile ei.

Crăciunița nu se mută începând din septembrie; o înmulțesc imediat după înflorire; o țin în spațiu luminos, dar nu în bătaia razelor de soare; din august-septembrie o așez la locul unde va înflori; nu o ud excesiv. Unele plante le bag în octombrie în balcon, iar panseluțele, pe care le semăn în iulie, le repic în august și în septembrie le scot afară. În octombrie le pun pe pervazul geamului la bucătărie și le admir toată iarna. Vor înflori chiar cu zăpadă pe ele, până în mai-iunie, când le înlocuiesc cu fuchsii. Florile îmi aduc multă bucurie în suflet. Între toate florile mai am leuștean, țelină și 3 ghivece cu căpșuni, care înfloresc tot anul.

Fuchsii sau cerceluși Le am de 20 de ani și pot spune că se întrețin foarte ușor, nu sunt pretențioase și te bucură cu florile din iunie până în octombrie. Și acum sunt pline cu flori. Semănate în ghivece, fie că atârnă, fie că sunt ca niște pomișori, toată lumea le admiră. Eu am primăvara peste 100 de pui pentru prieteni, cunoștințe cu care fac schimb cu alte plante. Toamna, în octombrie, bag planta mamă în balcon, îi rup frunzele și rămân doar crenguțele golașe. O ud în continuare rar și puțin. După o lună încep să apară în locul frunzelor tinere mlădițe. Când ajung la 7-10 cm, le pregătesc ghivece mici (cutii de iaurt, una găurită în alta, pentru a aduna surplusul de apă pe care îl arunc). Când planta începe să crească, îi ciupesc vârfurile, pe cele pe care le voi sădi în ghivece, cu cârlig. Mai folosesc și pahare de unică folosință. Cu ajutorul unui cui încins fac o gaură primului pahar, pe care îl introduc în altul. Trebuie să le țin la lumină, soare și aer. Când rădăcinile ies din primul pahar, trebuie să le transfer în ghivece spălate cu apă și clor. Condițiile optime sunt: semiumbră, aer umed, îngrășământ abundent. Uneori ud tufele chiar și de 4 ori pe zi. Dacă nu au condiții corespunzătoare, frunzele plantei se lasă în jos, devin mate, nu mai lucesc și sunt atacate de un fluture mic, alb care-și depune ouăle pe marginea frunzei. Le stropesc (când nu bate soarele pe ele) cu Actara, un plic la 5 l de apă. Prima înflorire și cea mai bogată este în iunie, dar vor continua să înflorească până cade bruma pe ele. Ciupesc florile la vârf numai până în martie. Planta poate fi păstrată și 2-3 ani, oferindu-i condiții bune: ghiveci cu pământ schimbat, spațiu adecvat. O plantă pe care o aveam pusă într-un ghiveci suspendat, a fost dărâmată de vânt, avea 362 de flori. Îi merge bine cu un îngrășământ preparat din găinaț și apă, lăsat la macerat 3 săptămâni. Se pune o măsură de macerat la 4 măsuri de apă și se folosește la 2 săptămâni.

Cum am înmulțit gloxinia Înainte de prima înflorire, adică în iunie-iulie, i-am tăiat o frunză viguroasă, cu un pețiol de circa 1 cm (nu mai mare că putrezește) și am sădit-o în pământ obișnuit cu nisip mai mult. Am pus-o într-un pahar de plastic așezat într-un alt pahar găurit, i-am creat condiții de seră. Exact la o lună s-a văzut prima frunză. Gloxinia merită să fie înmulțită, înflorește tot anul și are flori deosebit de frumoase.

Am 32 de ghivece cu mușcate autohtone. Sunt mai ușor de întreținut, sunt rezistente la climă și la boli. Am și în grădinița blocului și în balcon. Prefer ca în lunile iulie-august să-mi fac butași sădiți în cutii de plastic găurite pentru drenajul apei și să-i iernez în balcon. Peste iarnă îi ud la 2-3 săptămâni cu îngrășământ cumpărat din comerț, anume pentru mușcate. Când au rădăcini, îi mut în ghivece (vechi, dar spălate cu apă și cu clor) cu un diametru de 10-12 cm. Primăvara îi scot pe pervaz. Când se termină înflorirea îi tund și îi ud mai puțin. Plantele bătrâne din balcon le tund în februarie. Plăntuțele noi vor aduce în plină vară o sumedenie de flori. Eu nu las frunze uscate, flori uscate și le stropesc cu Actara (1 plic la 5 l de apă), deoarece sunt atacate de un vierme care le mănâncă mijlocul florilor. Mușcatelor, ca și altor flori, le place soarele de la răsărit, le place lumina, dar să nu le ardă. Folosesc pământ din comerț sau mi-l prepar singură din mraniță, pământ de pădure, pământ de frunze, nisip și le afânez pământul, uneori, după ce le-am udat. Răsplata muncii mele este câte un compliment primit de la vecini sau prieteni: „Ce faci tu cu ele, de sunt așa frumoase?”

În nr. 10 al revistei, cineva cerea sfaturi pentru Amaryllis, care nu înflorea. Cum eu am multe, vreau să vă spun ce fac eu pentru a le merge bine. Din august le ud mai puțin, din septembrie nu le mai ud. În a doua jumătate a lunii octombrie le scot bulbii din pământ cu rădăcinile cu pământ pe ele. Le învelesc în ziare și le pun la întuneric. Frunzele nu le tai, se vor îngălbeni și vor cădea, apoi iau bulbii și îi pun într-o cutie sub calorifer. Din februarie începe să iasă tija florală. Bulbii se desprind și îi semăn separat. Când tija florală ajunge la 3 cm, o sădesc într-un ghiveci cu diametrul de 10 cm și cu pământ numai până la jumătatea bulbului. În circa 3 săptămâni se termină înflorirea. Nu se udă decât puțin. După înflorire se mută în alt ghiveci mai mare sau jardinieră. Se udă normal o dată pe săptămână, fie cu îngrășământ din comerț, fie făcut de mine acasă. Îngrășământul îl prepar din 1/4 găinaț și restul apă. Las la macerat 3 săptămâni, amestecând din când în când. Apoi combin o măsură de lichid și 4 de apă și pun la floare, după ce am udat în prealabil florile cu apă curată. Frunzele devin viguroase, bulbul crește bine. Un bulb sănătos aduce o floare frumoasă. Apa care băltește în farfurie este cel mai mare dușman al plantelor. Dacă fac păduchi, le stropesc cu Actara, un plic la 5 l apă. Dacă aveți în balcon Amaryllis la ghiveci, este ca un barometru. Înainte de preci-pitații cu 3 zile își lasă frunzele în jos. Numărul tijelor florale și numărul florilor depinde de condițiile de întreținere. Florile îți aduc bucurie și nu în ultimul rând prieteni, cu care poți face schimb de flori. Flori frumoase să aveți și să vă bucurați de ele!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *