Instalațiile electrice din locuință. Reguli pe care trebuie să le respecți pentru a fi în siguranță

Verificarea instalației electrice

Inca de când suntem mici învățăm să nu ne jucăm cu focul și să nu ne băgăm degetele în priză, pentru că este periculos. Chiar dacă locuința este cel mai sigur și confortabil spațiu în lume, sau cel puțin așa o percepem, există o serie de elemente care pot duce la accidentări, printre care și instalația electrică. Nu de puține ori, sistemul electric ajunge să se avarieze, ducând la prize supraincalzite sau la becuri arse. Mulți români aleg să caute singuri soluții, însă dacă vrei să fii în siguranță, este bine să respecți o serie de reguli.

In familiile cu copii mici, lucrurile sunt mult mai stricte. Toate prizele trebuie să fie foarte bine izolate cu rame de protecție sau cu alte soluții de acest fel, iar improvizațiile nu sunt acceptate. Orice eroare poate duce la un scurtcircuit sau la incendii și probleme foarte mari.

Un instructaj cât mai corect pentru cei mici este și el foarte important. Acesta trebuie să cunoască riscurile la care este supus în momentul în care folosește prizele, întrerupătoarele și produsele electrice.

Sfaturi extrem de utile de urmat atunci când folosești instalația electrica

Daca apare orice tip de problema la instalația electrică, verificarea trebuie se facă de către un electrician autorizat. Verificarea instalației trebuie se facă ocazional, chiar dacă nu există probleme vizibile, mai ales dacă această este foarte veche.

  • În momentul în care se face o intervenție la instalația electrică, indiferent de complexitatea ei, este bine să oprești curentul de la tabloul electric. Chiar și schimbarea unui bec necesită această acțiune, deoarece pot există circuite defecte care să creeze probleme.
  • Folosirea aparatelor electrice trebuie să se facă întotdeauna departe de sursele de apă și de căldură. Acest lucru este important pentru a evita incendiile, electrocutarile și scurt circuitele.  Dacă ai dispozitive electrice în baie, trebuie să te asiguri că acestea nu intră în contact cu apă.
  • Prizele și întrerupătoarele trebuie să beneficieze de o atenție sporită. De cele mai multe ori, accidentele casnice intervin din cauza prizelor și a intrerupatoarelor defecte. Tocmai de aceea, este indicat să se instaleze o ramă ornament de protecție pentru fiecare priză din casă și pentru fiecare întrerupător. O ramă ornament poate să aibă un impact vizual foarte plăcut și în același timp, îi ține pe toți locatarii departe de accidentări. Vimar oferă aceste produse cu siguranță maximă în cazul copiilor + 10 ani garanție.
  • Prizele nu trebuie suprasolicitate. Suprasolicitarea prin încărcarea exagerată a prelungitoarelor electrice, poate duce la incendii. Statistic, cele mai multe incendii casnice apar din cauza suprasolicitarii, așadar, este bine să te asiguri că nu pui în aceeași priză consumatori foarte mari, cum ar fi frigiderul, mașină de spălat sau caloriferul electric. Fiecare consumator mare are nevoie de o priză separată, cu impamantare.
  • Citeste cu atenție manualul fiecărui aparat în parte, pentru a descoperi care este sursă de curent electric de care are nevoie. Există și destul de multe aparate care au condiții speciale de utilizare, așadar, este bine să fie cunoscut în detaliu manualul.
  • Deconectează aparatele atunci când nu le folosești. După fiecare folosire, aparatele utilizate ocazional trebuie să fie scoase din priză. În cazul aparatelor mari, este bine să fie scoase din priză în momentul în care se părăsește locuința pentru mai multă vreme.
  • Siguranta pentru cei mici

    In familiile cu copii mici, lucrurile sunt mult mai stricte. Toate prizele trebuie să fie foarte bine izolate cu rame de protecție sau cu alte soluții de acest fel, iar improvizațiile nu sunt acceptate. Orice eroare poate duce la un scurtcircuit sau la incendii și probleme foarte mari.

    Un instructaj cât mai corect pentru cei mici este și el foarte important. Acesta trebuie să cunoască riscurile la care este supus în momentul în care folosește prizele, întrerupătoarele și produsele electrice.

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *