Învață cum păstrezi legumele de sezon

Ioana Preda, Bucureşti

 

Arhiva Practic Idei

Păstrarea cartofilor
Cartofii se aleg sănătoşi, întregi, neatacați de boli sau dăunători. După ce s-au ales, se țin la aer 2-3 zile, întorcându-i din când în când, ca să se usuce bine pe toate părțile. Pe timpul depozitării cartofii trebuie feriți de lumină, care le grăbeşte încolțirea, şi de îngheț care îi depreciază calitativ. Cartofii se pun la păstrat în pivniță sau în cămară, aşezați în lăzi, care pot fi din lemn, carton, material textil sau materiale plastice (care să prezinte perforații). Se recomandă să se consume mai întâi cartofii din fundul lăzii, făcând o gaură în partea de jos. În timpul iernii, cartofii se controlează din când în când, înlăturând pe cei stricați şi rupând mugurii apăruți. Dacă au încolțit prea mult, nu se vor mai folosi ca hrană, deoarece aceştia au format sub coajă o substanță toxică numită solanină. Iarna, când sunt geruri mari, lăzile cu cartofi se vor acoperi cu saci groşi pentru a-i feri de frig.
Păstrarea cepei și usturoiului
Aceste legume foarte folosite în bucătărie se vor păstra în spații uscate, bine aerisite, ferite de ger, în magazii, şoproane, poduri de casă, cămări, boxe etc. Se pot păstra sub formă de mănunchiuri sau de funii atârnate în spațiile de depozitare, la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, când sunt maturate bine. Înainte de a fi puse la păstrare pentru iarnă, se recomandă să fie ținute afară la aer şi la soare câteva zile pentru a se usca bine.
Ceapa nu trebuie lăsată mai mult de 8-10 zile la soare, deoarece capătă o culoare verde la exterior şi tunicile uscate membranoase se usucă prea tare şi crapă, dezvelind bulbul. Dacă nu sunt împletite în funii, se aşază întinse pe saci sau pe cartoane groase într-un singur strat. În cazul în care ceapa a înghețat, se lasă pe loc, iar când se dezgheață se poate consuma, deoarece nu se deteriorează, păstrându-şi intacte calitățile. Atât ceapa cât şi usturoiul se pot păstra în saci sau în lăzi, de dimensiuni variabile. Cel mai important lucru este să se asigure în spațiul de depozitare o bună aerisire, o temperatură de 1-2 grade Celsius, o umiditate relativă a aerului de 70% şi întuneric, pentru că lumina stimulează încolțirea.

În timpul depozitării se verifică periodic starea legumelor puse la păstrare. Această operație este bine să se facă pe cât posibil chiar zilnic, îndepărtând exemplare încolțite sau bolnave.
Păstrarea ardeilor
Se aleg potriviți ca mărime, proaspeți şi mai ales nevătămați. Într-o lădiță de mărime potrivită se pune mai întâi un strat de rumeguş cernut, bine uscat, apoi un rând de ardei, cu mici distanțe între ei, în aşa fel încât să nu se atingă unul de altul. Se acoperă cu rumeguş şi se continuă cu un alt rând de ardei şi unul de rumeguş, până ce se umple lădița,  cel din urmă strat fiind de rumeguş. Se acoperă lădița şi se aşază la un loc bine aerisit şi ferit de umezeală. Când se scot ardeii pentru consum, se recomandă ca acei ce rămân să fie bine acoperiți cu rumeguş, în aşa fel încât să nu pătrundă aerul.
Păstrarea roşiilor

Arhiva Practic Idei

Se pot păstra mai mult timp, recoltându-le toamna târziu, când nu se mai coc. Ele trebuie să fie verzi sau uşor îngălbenite, tari, fără nicio pată şi foarte proaspete. Se înfăşoară fiecare în câte o bucată de hârtie şi se aşază în cămară în rafturi, păstrând o distanță între ele. Din când în când se controlează şi cele care

s-au înroşit se consumă. O altă metodă de păstrare a roşiilor şi ardeilor este prin ambalarea în pungi de polietilenă perforate, care se stivuiesc în diferite ambalaje sau pe rafturi, polițe etc., în cămări reci şi pivnițe. Se pot pune şi în lădițe de lemn sau carton în 1 sau 2 straturi.
Roşiile mici, cu pulpa tare, se pot păstra chiar bine coapte, dacă se pun în borcane de mărimi diferite, fără a le apăsa. După ce s-a umplut borcanul, spațiul rămas gol se completează cu ulei. Borcanele se închid cu celofan şi se păstrează la răcoare. După această metodă, roşiile pot fi păstrate 2 luni, uleiul fiind folosit apoi la mâncăruri.
Vinetele. Sunt şi mai perisabile decât ardeii şi roşiile. Se pot păstra pentru scurt timp la fel ca roşiile şi ardeii în pungi de polietilenă perforate sau în ambalaje. Trebuie avut grijă ca umiditatea relativă a aerului să fie 90-95%. O cantitate mai mică de vinete se  păstrează pe rafturi, în spații reci, dacă imediat după recoltat se dau cu o pensulă cu lapte de var şi se pun una lângă alta. Controlul legumelor depozitate trebuie făcut riguros, la 3-4 zile maximum, îndepărtându-le pe cele atinse de boală, veştejite etc.
Voi reveni cu alte sfaturi despre păstrarea legumelor de vară!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *