„Iscodesc” și obțin trofee din natură

lemn reciclat
Foto: Petrea Chiru

Petrea Chiru, Galați

Dragă redacție,

În nr. 10/2012 îndemnam cititorii să nu treacă nepăsători pe lângă toate cele ce-i înconjoară.
Mai scriam atunci că într-o plimbare, excursie, ieșire la iarbă verde, vacanță sau orice altă ocazie de a fi în natură, eu caut, observ, „iscodesc”, dar nefăcând din acest lucru un scop în sine. Și uneori, găsesc. Sunt fragmente de ramuri și de rădăcini care-mi su-gerează ceva. În acel număr al revistei prezentam 7 obiecte decorative, 3 dintre ele din fragmente de oase de la bucătărie (pentru că și bucătăria îmi oferă idei). Uneori mai intervin, modificând câte ceva, dar nu foarte mult. Natura a făcut ce era mai important. Când sunt gata, le fixez pe un suport, le dau cu lac de mobilă, le găsesc un nume și un loc în casă. Am avut multe asemenea lucrări, cu care am participat într-o expoziție înainte de 1989, la Tulcea. Pe atunci eram profesor într-o comună apropiată de Galați, dar în județul vecin. După o serioasă „epurare”, puține dintre ele au supraviețuit, dar cu timpul s-au adăugat altele. În prezent am 25 de asemenea obiecte (ramuri, rădăcini și fragmente de oase). De această dată vă prezint 3 lucrări și „poveștile” lor (fiecare dintre cele 25 are povestea proprie). Încep cu „trofeele”. Primul este cel de cerb. Foarte pre-țios, pentru că este unul bogat ramificat. Mulți l-ar fi râvnit. Evident, glumesc! N-am intervenit deloc să modific forma inițială creată de natură. S-a ramificat în așa fel încât mie nu mi-a rămas decât să mă ocup de suport. Acesta este o bucată de scândură, peste care am suprapus o scoarță de tei de aceleași dimensiuni. Acest „trofeu” este rezultatul unei ieșiri la iarbă verde în Pădurea Gârboavele (este declarată rezervație forestieră), de lângă Galați. Era toamnă și culegeam porumbe. În tufa deasă și plină de spini, porumbarul ascundea „trofeul cinegetic”. Nu mi-a scăpat, desigur, era prea interesant să-l las acolo, singur și nefolosit de nimeni. Trofeul de căprior este dintr-o vacanță petrecută la Bușteni. Eram în drum spre Cascada Urlătoarea, într-o zonă în care un torent cărase cu el foarte mult resturi vegetale și căutam un loc de trecere spre o potecă apropiată cascadei. Pășeam cu grijă prin mormanul de crengi și rădăcini, când, privind mai atent, am văzut ceva ce semăna cu un cap de căprior. Era o rădăcină mică de brad, căreia îi lipsea întregul corn drept. Nu mi-a fost greu să caut apoi două bucăți potrivite ca dimensiuni și forme din care să refac acest corn. Le-am subțiat puțin cu un cuțit bine ascuțit, le-am scurtat pe măsură și le-am lipit, configurând astfel trofeul. Am intervenit și la cap, căruia i-am dat o formă specifică. În final, am șlefuit totul și l-am fixat pe un suport de scândură. Dacă priviți cu atenție veți observa porțiunea din vârful cornului care-i lipită. Și uite așa, cu mai multe intervenții, m-am făcut cu un alt „trofeu”. A treia lucrare este dintr-o rădăcină de viță-de-vie. Ea sugerează o hidră de apă dulce. Este un „mutant” de 25/30 cm, pentru că în mod natural are 1-2 cm. Sau poate este hidra din râul Lerna, din Argeș, acel balaur mitologic, cu multe capete și mușcătură ucigătoare, a cărei ucidere a constituit a doua „muncă” a lui Heracles (Hercule). A fost o rădăcină de 30 cm diametru, uscată, care a scăpat celui ce trebuia să strângă corzile rămase de la tăierile din primăvară. Eram cu copiii la culesul strugurilor și am dat peste ea. Am curățat-o, am fasonat-o pentru a-i da forma hidrei, am fixat-o într-o poziție natuală și în final, am lăcuit-o. Nimic mai mult! Succes și nu treceți indiferenți, natura ne oferă orice, inclusiv ce decorațiuni vedeți în articolul de față!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *