Lucrez cu pasiune costume de serbare și decorațiuni

Foto: Mihai Nicolae

CĂTĂLINA VIERU
Dragi prieteni,
Unele guri spun că în aceste vremuri de restrişte nu este deloc momentul să te lansezi într-o afacere de unul singur, cu atât mai mult cu cât nu ai bani, nu ai experienţă şi nu mergi pe teren sigur. Alţii cred că pasiunea pentru ceea ce faci, încrederea în forţele proprii, un dram de curaj şi susţinerea morală a celor dragi reprezintă reţeta perfectă pentru o reuşită în afaceri. Din a doua categorie face parte şi Oana Rizea, o tânără şi talentată artizană din Bucureşti, care a decis să îşi urmeze pasiunea.
Povesteşte-ne puţin despre domeniul în care lucrezi şi cum ai ajuns să ai o astfel de afacere.
Totul a început acum 3 ani. Rămăsesem fără serviciu, cu un copil mic, Ana avea atunci 2 ani, simţeam că nu mai ştiu încotro s-o iau ca să fac rost de banii de care aveam nevoie pentru creşterea ei, dar în acelaşi timp să petrec timp cu ea.
Nu voiam să mă angajez undeva cu program de 8 ore pe zi, apoi să angajez o bonă care să o crească. Mai ales că şi soţul lucra cu program prelungit. Aşa că singurele variante pe care le puteam lua în considerare erau slujbe part-time.
Tot gândindu-mă în ce domeniu să-mi încerc norocul şi rotindu-mi privirea prin casă, deodată mi-am dat seama: toată casa era plină de obiecte decorative create de mine, de la tablouri, la globuri pentru brad, diverse obiecte croşetate, chiar şi hăinuţe pe care le modificam pentru a le schimba aspectul.
Aşa că, de ce nu chiar acest domeniu? Şi ideea a prins contur tot văzând diverşi părinţi cum se agitau în preajma sărbătorilor de iarnă sau a serbărilor de sfârşit de an din cauza lipsei ofertelor de costume pentru copii. Erau nemulţumiţi în special de calitatea materialelor, de raportul calitate-preţ, de lipsa de varietate în costume, acestea fiind produse în serie. Am crezut că eu le pot oferi o calitate mai bună, modele mai frumoase şi mai originale şi o ofertă mai variată. Şi am avut dreptate, dovadă fiind clienţii fideli care de 3 ani de când am început numai de la noi cumpără sau închiriază costumaşe pentru diverse ocazii!
A fost uşor să demarezi afacerea în domeniul acesta sau ai întâmpinat dificultăţi?
La început a fost mai greu, nu aveam linie de distribuţie, nici prea mulţi bani de investit. Tot ce aveam erau ideile, plăcerea de a crea aceste costume pentru copii şi dorinţa de a mă perfecţiona. În primul sezon am avut doar 5-6 comenzi.
Cu toate acestea, lucram foarte mult, ca să termin repede şi să predau la timp costumaşele; făceam 3 comenzi pe zi, că oamenii veneau cu ele cu 3-4 zile înainte de serbare. În timp, clienţii fideli au învăţat să mă anunţe în momentul în care află de serbarea respectivă de la grădiniţă sau şcoală. Pentru cea de iarnă se fac anunţurile începând cu 10 noiembrie, cam aşa; dacă mă anunţă atunci, am timp să fac toate costumaşele cerute.
Alte dificultăţi au ţinut de tehnologie şi de tehnica mea, pe atunci începătoare. Aveam o maşină de cusut simplă, cea mai ieftină pe care o găsisem şi cu ea făceam toate cusăturile. Nu ştiam să surfilez la început, până am învăţat…Multe lucruri s-au schimbat de acum 3 ani. Cred că e la fel în orice afacere care se dezvoltă: oamenii învaţă pe parcurs, îmbunătăţesc serviciile sau produsele şi atunci au mai mulţi clienţi.
Ce fel de investiţii ai făcut de la început până în prezent?
În afară de cele în materiale şi accesorii, am investit în atelier. Am închiriat un spaţiu unde era iniţial doar depozit, apoi m-am mutat aici, în “Mansarda lui Gepetto”, cum am numit spaţiul acesta. Aici şi lucrez, şi ţin costumele, iar de curând am început să organizez şi petreceri pentru copii, căci am vrut să valorific spaţiul, care se pretează la aşa ceva. Şi materialele folosite s-au schimbat, la început foloseam satinul mult, şi pentru costumele de animăluţe (urs, mistreţ, veveriţe, şoricei, iepuraşi), pe care acum le-am mai variat, folosind catifea, bucăţi de blăniţă, pentru a arăta cât mai realist şi plăcut. Mi-am luat şi o altă maşină de cusut, am investit şi în perfecţionarea mea mergând la un curs de design, unde mi-am exersat mâna în a schiţa diverse costumaşe pentru copii sau adulţi.
Creezi costume şi pentru adulţi?
Mai puţin. La adulţi lucrez în special pe bază de comandă. De fapt, lucrăm, căci mă ajută şi prietena mea Loredana, o croitoreasă profesionistă, cu experienţă şi talent. Am făcut pentru cineva chiar o rochie de mireasă, pe care am scos-o la un preţ de 2 ori mai mic decât o văzuse în magazin. Am creat şi nişte costume de epocă, mai mult cu titlu de prezentare, eu fiind pasionată de astfel de costume, însă cineva a închiriat o rochie de contesă pentru o petrecere şi a fost foarte apreciată. Pentru copii creez mai mult, deoarece ei au mai multe ocazii să le poarte. Sunt serbările de la grădiniţă, când e sezonul: iarna, la sărbătorile de Paşte, la venirea vacanţei de vară şi la începutul toamnei, când reîncepe grădiniţa.
Se cere o anumită tematică mai mult într-un sezon decât în altul?
Da, cu siguranţă. Acum, la serbările de iarnă s-au căutat mult personaje din Albă ca Zăpada, fulgi de nea, Moş Crăciun şi Crăciuniţe, brăduţi, pitici, arici, Crăiasa Zăpezii.
La sărbătorile de Paşte se caută mult ouă, puişori, găinuşe, raţe, iepuraşi, iar după Paşte, tot primăvara, vin rochiile de flori: zambile, narcise, lalele, ghiocei. La serbarea de vară se pun în scenă poveştile, aşa că se perindă pe aici numai cereri de prinţi, prinţese, zâne, flori, cenuşărese. Tot vara sunt la căutare animăluţele: urs, broască, vulpe, veveriţă. Toamna, sezonul recoltelor, închiriez costume de: mere, cartofi, ridiche, pară, piersică, vânătă, dovleci. Dovlecii se cer şi de Halloween, la sfârşitul lui octombrie, alături de vrăjitoare, fantome.
De unde vin clienţii, cum te promovezi?
După primele sezoane în care am lucrat mai mult pe recomandări pentru câţiva părinţi, am făcut şi un site, http://costumedeserbare.wordpress.com, unde am pus poze cu majoritatea costumelor, date de contact. La poze m-a ajutat fata mea, Ana, ea e modelul pentru costumaşele prezentate. Fiind cam de aceeaşi vârstă cu copiii pentru care fac aceste costume, e un model excelent. Promovarea în mediul virtual ajută foarte mult, aviz cititorilor care vor să înceapă orice fel de afacere. În ziua de azi mulţi oameni au acces la internet, la site-uri simple promovarea nu te costă nimic, faci site-ul şi poţi pune ce conţinut vrei, aşa că oamenii m-au găsit mai uşor, au văzut şi poze. Una e să le spun eu că fac nişte costume de serbare frumoase şi originale, alta e să vadă ei zeci de poze cu diverse variante. Atunci îşi spun: “Da, de aici am ce să aleg”. Şi, dacă le place ce văd, mă caută. În plan non-virtual, mi-am făcut flyere şi cărţi de vizită şi am început să străbat grădiniţele, cu un catalog de prezentare, la fel, cu poze diverse, am lăsat oferta de preţuri şi datele de contact şi m-au sunat pentru contracte. Dar cele mai multe comenzi le am de la părinţi care mă găsesc pe net sau cărora le sunt recomandată de alţi părinţi, vin la atelier, văd costumele, aleg din ele sau dau comandă de altceva şi gata, încă un client mulţumit. Oamenii sunt încântaţi de modele, de preţuri, de calitatea materialelor şi eu sunt încântată că le pot oferi ceva aşa cum îşi doresc, iar copilul poate avea costumul pe care îl visează, personalizat.
De unde te inspiri, cum îţi vin ideile pentru un costumaş?
La început foloseam pozele din cărţile de basme pentru personaje cum ar fi Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Prinţul, Barbie şi tipare luam din diverse reviste, cum ar fi Burda. Odată ce am căpătat experienţă în lucrul cu tiparele, am învăţat să le măresc, să le micşorez, să le adaptez şi aşa am putut crea noi şi noi tipare care să se potrivească schiţelor mele de costume. Desenele animate sunt o sursă de inspiraţie. Având un copil şi lucrând cu copiii, trebuie să fiu la curent cu desenele care apar şi sunt “la modă”, cărţile de poveşti cu personaje inedite etc. Dacă vine un părinte şi spune că fetiţa lui vrea costum de Stephanie din Orăşelul Leneş, eu trebuie să ştiu la cine se referă, cum arată costumul şi dacă îl pot face aşa cum doreşte.
Cât timp lucrezi la atelier în fiecare zi? E un post part-time, cum ţi-ai dorit?
În timpul sezonului lucrez foarte mult. Însă e bine că nu durează mult sezonul: 2 săptămâni vara, 2 săptămâni iarna, câteva zile de Paşte, câteva zile de Halloween… Atunci e foarte mult de muncă: promovare, preluat comenzi, asigurat materiale, căutat accesorii, unde este cazul, creat designul, retuşat decoraţiunile. În rest, e mai aerisit programul şi pot să mă ocup şi de Ana. Materialele le iau din depozite, unde sunt mai ieftine şi pot lua orice dimensiune, chiar şi un metru. Peticele rămase nu le arunc niciodată, le găsesc mereu o întrebuinţare. Am făcut de curând un şal din petice pătrate, a ieşit foarte drăguţ. Dacă am petice mici, le umplu cu vatelină şi fac un fel de bumbi pe care îi folosesc drept decoraţiuni. Se pot vedea aplicaţi pe coroniţa de Crăciun. Iar dacă am resturi şi mai mici de materiale le pot folosi ca umplutură pentru decoraţiuni sau la anumite părţi din costume, care necesită puţin volum.
Să înţeleg că faci şi decoraţiuni în “Mansarda lui Gepetto”?
Nu le fac special pentru vânzare. Le folosesc prin casă sau le fac cadou, cel mai adesea. În ultima perioadă am făcut mai mult decoraţiuni pentru iarnă. Am făcut o coroniţă de care spuneam mai devreme. Nu e foarte greu de făcut şi e de efect. Se fac două cercuri de material, după un tipar, apoi se cos îmbinându-se, ca la un manşon şi se umple cu vatelină. La final se decorează cu nasturi sau gogoloaie de material umplute cu vatelină, globuri mici pentru brad etc.
Pentru că de sărbători se obişnuieşte să se stea la lumina lumânărilor, am decorat şi două lumânări, făcând din câteva “ingrediente” simple nişte piese de rezistenţă pentru decor. Pe cea cu mărgele am făcut-o astfel: am luat o lumânare (cea mai simplă şi mai ieftină pe care o găsiţi), am dat-o cu un lipici foarte bun şi rezistent, nu din cel pentru hârtie că nu prinde pe ceară şi am tăvălit-o printr-un castron plin cu mărgeluţe şi paiete.
Apoi am luat un bol transparent, pentru a pune în evidenţă mărgelele, am lipit lumânarea de fundul vasului cu acelaşi lipici şi când a fost fixată am turnat în jurul ei mărgelele şi paietele rămase.
La cea cu po­­rumb am procedat asemănător: tot o lumânare ieftină şi simplă, am lipit-o pe fundul vasului transparent, am turnat porumb, apoi am folosit un spray argintiu din comerț, special pentru vopsit diverse obiecte, cu grijă, pentru a proteja lumânarea. La final am aplicat o fundiţă de cadouri.
La brăduţi trebuie făcut întâi un tipar, desenat pe carton forma, apoi decupat materialul după şablonul de carton. Se îmbină cu grijă cele două feţe, de la vârf spre rădăcină, se umple cu vatelină, iar la bază, pe interior, se pune un cerc de carton sau ceva mai greu şi drept, ca să îi asigure o bază, să stea în picioare. Se decorează cu nasturi, gogoloaie de material umplut cu vatelină, funde de cadouri …fiecare foloseşte ce îi dictează imaginaţia.
Asta este arma secretă: imaginaţia, creativitatea. Dacă îi dai frâu liber, ies adevărate minuni. Chiar dacă la început nu aveam un plan concret, structurat, pe 5 ani, legat de această activitate, m-am bazat pe intuiţia mea, pe ideea că dacă faci ce-ţi place, n-are cum să iasă prost şi pe sprijinul soţului meu care m-a încurajat să-mi întind tablourile și decorațiunile prin toată casa.
Ce îţi doreşti de acum încolo?
Să fim sănătoşi cu toţii şi să meargă bine în continuare lucrul aici. Nu pot spune că e o afacere din care m-am îmbogăţit, dar e suficient pentru strictul necesar.
Ca să nu mai spun de avantajul de a avea un program flexibil, de a face ce-mi place şi de a fi alături de Ana când creşte.
Ce le recomanzi cititorilor care ar vrea să pornească o astfel de afacere?
Să aibă curaj, dar și răbdare, să meargă treptat, că nu poţi avea 100 de clienţi din prima încercare şi să îşi urmeze inima. Şi, dacă îi pot ajuta cu sugestii, să mă caute fără probleme, ori pe site-ul de mai sus, ori la e-mail [email protected] sau telefon 0727.709.344.
Vă doresc tuturor mult succes și un an care să vă aducă împliniri și curajul de a începe o afacere!



5 thoughts on “Lucrez cu pasiune costume de serbare și decorațiuni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *