Mă inspir din ideile cititorilor și la bricolat, și în grădină

Foto: Ionela Mariana Nole

Ionela Mariana Nole, loc. Mioveni, jud. Argeș

Dragii mei,
Încep scrisoarea mea urându-vă “La mulți ani“, pentru cei 12 ani de activitate (aprilie 1999). Parcă ieri cumpăram micuța revistă, devenită astăzi, alături de surorile ei, parte din colecția mea în bibliotecă.
În rândurile ce urmează a fi scrise sunt motive pentru a mă înscrie la concursul „Ideile revistei dau roade“. Acest  titlu este pe măsură, căci fiecare dintre cei ce citesc revista a pus în practică măcar o dată o idee sau și-a împărtășit experiențele. Și noi am aplicat sfaturi citite în revistă și de fiecare dată am fost mulțumiți de rezultate.
Încep cu grădina de legume care, deși nu are decât 300 mp ne răsplătește munca din fiecare an cu legume sănătoase și gustoase. În toamnă împrăștiem gunoi de grajd, pe care îl cumpărăm de la cei cu animale și astfel realizăm o îngrășare naturală a terenului. Plantăm încă din martie ceapă, usturoi, ridichi de lună, ridichi negre, conopidă, fasole verde, varză, roșii, castraveți, ardei. Bineînțeles că am învățat din Practic cum să plantăm pe parcele, dar și să realizăm succedarea legumelor, adică după ce recoltăm ceapa sădim varza de toamnă și ridichile negre.
Din numere mai vechi ale revistelor am învățat cum să scăpăm plantele de insecte și dăunători în mod natural, cu plămădeală de urzică. Preparare: 1 kg plantă proaspătă (urzică) se pune într-o găleată cu apă (10 l). Se lasă 12 ore la macerat, apoi poate fi folosit pentru combaterea păduchilor de frunză și a altor dăunători (fluturele alb la plantele de ghiveci). Maceratul în acest stadiu poartă numele de „zeama care mușcă“. După 3 zile de macerare la soare, zeama devine verde maronie și este un îngrășământ de neînlocuit pentru perioada de vegetație. Creșterea plantelor se accelerează, iar frunzele capătă o culoare verde închis, sănătoasă. Folosiți cu încredere acest macerat și în cazul plantelor de ghiveci, căci rezultatele sunt spectaculoase.
Melcul fără cochilie atacă un număr mare de legume: varză, conopidă, salată, dovlecei, castraveți. Frunzele sunt vătămate sub formă de goluri neregulate, iar rădăcinile prezintă cavități adânci. Melcii atacă în general noaptea, iar verile răcoroase și ploioase sunt prielnice dezvoltării lor. Combaterea limacșilor o putem face prăfuind solul cu var nestins și sare de bucătărie.
Un alt domeniu în care am beneficiat de experiența cititorilor care au scris în Practic-Idei, este cel a creșterii florilor de ghiveci. Până să cumpăr revistele Practic, aveam doar 2-3 ghivece cu mușcate și un trandafir japonez. Acum florile sunt marea pasiune a vieții mele și dețin peste 200 de ghivece.
Iarna le depozitez în 9 camere, printre care și beciul și camera centralei termice, dar și în apartamentul mamei mele. Vara e o adevărată grădină botanică în curtea noastră și o feerie de culoare și miros. Din sfaturile și experiența altor cititori am învățat și eu, iar acum pot oferi detalii despre multe specii tuturor celor intresați, care îmi scriu pentru flori și informații.
Ofer cu drag oxalis la schimb cu lăstari de camelie (cu rădăcină).
Și soțul meu s-a inspirat din sfaturile cititorilor practici și a realizat multe lucruri folositoare. Astfel, după ce a studiat mai multe numere ce arătau rafturi pentru beci, a făcut măsurători și a început lucrul. A tencuit beciul după ce în prealabil a izolat tavanul cu polistiren. Cu ajutorul aparatului de sudură a construit un raft din materiale rămase din demolarea schelei ce ne-a ajutat la placarea și vopsirea casei la exterior.
Cornierul folosit l-am frecat cu peria de sârmă, apoi am aplicat pe el un strat de grund împotriva ruginii. Am tăiat bucăți de lemn pentru a realiza baza raftului și am aranjat conservele pentru iarnă.
Și cu ochii închiși găsești aici în bună rânduială: compot, dulceață, gem, pastă de tomate, castraveciori murați, gogoșari, salată de varză etc.
Pe pereții care primeau lumină naturală (avem 2 geamuri), am montat polițe de câte 3 m lungime unde stau la adăpost: crinii africani, datura, cactuși de multe feluri etc.
Tot din materiale rămase, de data aceasta de la construcția foișorului, soțul a lucrat o cușcă pentru căței. A izolat-o la interior cu polistiren extrudat și minunăția de cușcă a devenit „maternitate“ pentru pisica noastră, care a născut aici 4 puișori, sub atenta observație a canișului nostru, Jhony.
V-am scris aceste lucruri ca să vedeți că și cititorii “vechi” încă învață lucruri din revistă și preiau idei practice, demne de pus în practică, de la corespondenții Practic-Idei.
Nu contează nici vârsta, nici meseria sau situația socială în această comunitate; tot ceea ce contează este priceperea.
Dragii mei, sunteți prietenii mei de 12 ani și mi-ați fost alături de multe ori. Prietenilor mei de suflet cu care corespondez, doamna Steliana Rădulescu – Slobozia și domnul Gheorghe Cojocaru – Olt, le doresc multă sănătate și putere de muncă în primăvara aceasta și până la sfârșitul anului!
Tuturor urez o primăvară minunată și încununată de multe reușite!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *