Mănăstirea Rohia, un colț de rai

biserică în Maramures
Foto: Florin Sălăjan

Florin Sălăjan, Baia-Mare, jud. Maramureș

Dragii mei, Sunt din Baia-Mare, dar locuiesc în Spania de 12 ani. Când mă întorc în țară merg în diverse locuri.
Venind acasă la părinți, m-am gândit să mai vizitez meleagurile natale. Așa am ajuns la Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia, care a fost fondată în anul 1923, când bunicul meu avea un an. Ea a fost construită de preotul ortodox Nicolae Gherman, care slujea în satul Rohia. La poalele Dealului Viei este așezată mănăstirea se-meață care va trona peste ani. Această mănăstire a fost zidită de preot în memoria fiicei lui Anuța, care a fost chemată la Domnul la numai 10 anișori. Această fetiță a apărut mult în visul tatălui ei, și îi transmitea câte un mesaj de la Dumnezeu. Dorea ca în Dealul Viei, care era atunci un loc sălbatic, azi plin de viață, să se construiască Casa Maicii Domnului, o mănăstire care are hramul Adormirea Maicii Domnului. La început au făcut o modestă bisericuță, apoi cu timpul, prin 1926, a luat ființă primul așezământ din Ardeal, adică prima mănăstire ortodoxă de monahi. Multă vreme mănăstirea a fost schit, deoarece era departe și se ajungea greu sus. În anul 1965-1970, s-a introdus curentul electric, s-a amenajat drumul de acces cu mașina până sus. Acum, în patrimoniul mănăstirii sunt: Casa de stejar – 1965; Casa stăreției – 1969-1970, Casa de paraclis 1973-1976, aici se află biblioteca mănăstirii; Casa poetului – 1978-1980; Poarta maramu-reșană – iunie 1988; Casa Albă – 1989-1992; muzeul. Astăzi, prin reorganizarea bisericii ortodoxe române, mănăstirea Rohia este sub oblăduirea canonică a episcopului Maramu-reșului și Sătmarului. Mănăstirea se află situată în Țara Lăpușului, în sudul județului Maramureș la 50 km de orașul de reședință Baia-Mare și la 45 km de orașul Dej. Mănăstirea este un Sfânt Munte Athos românesc, un colț de rai, un simbol al unității în Duh și credință ortodoxă. Vizitați acest colț de rai pământesc aflat la noi în Maramureș!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *