Meditații la curaj de la bunica mea

www.pixabay.com

Pe bunica o vedeam mereu prin grădină trebăluind. Avea un neastâmpăr pe care doar în ultima vreme si l-a mai temperat, în sensul că acum se ocupă mai mult de florile din casă, de gătit și cusut. Dar era și cazul, doar a trecut de 90 de ani și încă ne dă lecții de hărnicie. Foarte rar am văzut-o stând degeaba, chiar și când se așază pe fotoliu mâinile îi umblă neobosite pe câte ceva de lucru. O admir și o respect pentru felul în care se poartă cu noi, nepoții, pentru răbdarea nemăsurată pe care o dovedește zi de zi (și pe care din păcate nu am moștenit-o), pentru capacitatea de a se adapta la situații incredibile.

Ne povestește câteodată despre copilăria ei, petrecută cu cei 3 frați ai săi pe meleaguri moldovenești, despre șezătoare și lucrul la războiul de țesut, despre năzbâtiile de atunci, când îndrăznea să strecoare câteva ouă din cuibar pentru a le schimba la prăvălia din sat cu o bomboană, despre pepenii copți și dulci zdrobiți și mâncați direct pe câmp. Își mai aduce aminte de venirea rușilor în sat când familia a trebuit să ascundă toată mâncarea și lucrurile mai de preț, dar în zadar, de baioneta soldatului, care, sfidător, a distrus biblia din care citeau serile, de cosițele tăiate fără milă, apoi de frica simțită la bombardamente, de miasmele care împânzeau locul din cauza morților neîngropați, de deportarea rudelor, dispariția fraților în război, de gamela cu linte împărțită cu un ofițer înduioșat de chipul ei de copil chinuit de foame.

Au fost vremuri grele, cărora le-a făcut față cu un curaj pe care mi-aș dori să-l am și eu. Și a muncit fiecare zi a vieții ei; dintr-un simplu copil de țară a ajuns asistentă la unul dintre cele mai renumite spitale de copii, unde timp de peste 30 de ani si-a făcut meseria cu dragoste și responsabilitate. Și totodată a lucrat croitorie și a făcut injecții bolnavilor din tot cartierul, ca să aibă bani destui pentru fetița ei pe care a crescut-o singură. A învățat să nu se plângă, să nu se teamă, să creadă și să muncească fără încetare. Și când sunt necăjită sau întâmpin vreo dificultate, mă gândesc la ea și prind curaj, și îmi dau seama că foarte puține probleme nu au soluții și că atunci când ți se închide o ușă este foarte probabil să ți se deschidă alta, totul este să observi alternativa si să îndrăznești a profita de ea.

Gânduri de Monica Viericiu

Foto de la www.pixabay.com



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *