Mi s-a împlinit visul de a vedea Coasta de Azur

Foto: Raluca Ene

Raluca Ene, loc. Caracal, jud. Olt

Dragi prieteni,
Există atâtea locuri frumoase pe Pământ pe care visezi să le vizitezi, iar odată ce le-ai cunoscut şi ți-ai legat sufletul de splendoarea lor, îți doreşti cu ardoare să le revezi. De când mă ştiu, mi-am dorit să merg în Franța iar în urmă cu câteva luni, visul s-a împlinit şi am avut şansa să vizitez Coasta de Azur.
A fost vacanța mea “de suflet”, unică, încântătoare, însorită, a cărei amintire o voi păstra mereu închisă-n inimă. Am fost anunțată că merg la Nisa cu câteva zile înaintea plecării. Nici n-am avut timp să-mi revin din starea de bucurie imensă, amestecată cu neîncredere şi teama ca nu cumva să mă trezesc din vis. Abia în avion am realizat ce mi se întâmplă, când am zărit prin fereastra micuță luminile scânteietoare ce străluceau în miez de noapte peste întregul țărm al Mediteranei. Am aterizat pe aeroportul din Nisa şi din acea clipă pentru mine a început adevăratul vis.
Despre Nisa ştiam multe lucruri din vremea în care studiasem în limba lui Moliere toate pliantele şi ghidurile turistice pe care le întâlnisem, iar, mai nou, din serile în care călătoream imaginar, nopți întregi, grație internetului. Am ajuns în inima Rivierei Franceze noaptea şi am fost cazați în unul dintre cele mai elegante hoteluri, Mercure Promenade des Anglais, o locație romantică, ireproşabilă, ce purta amprenta ospitalității franceze. Eram atât de emoționată, încât n-am putut să adorm, deşi oboseala călătoriei îşi spunea cuvântul. Aşteptam dimineața, aşteptam răsăritul, aşteptam cu nerăbdare să privesc fermecătoarea Mediterană. Zorile m-au prins pe plaja imensă, curată şi plină de pescăruşi gălăgioşi, aflată la câțiva metri de hotel. Am atins cu mâna valurile calde, prietenoase, ce se prăvăleau la picioarele mele şi, odată cu primele raze de lumină, am privit cea mai albastră şi mai blândă mare pe care am văzut-o vreodată. Era mai mult decât visasem, mai multe decât dorisem în orele mele de călătorie imaginară.
În cele şapte zile cât am stat în Nisa, am vizitat atâtea locuri minunate cât pentru o viață întreagă. Furam câteva ore de somn pe noapte ca să nu pierdem nimic din splendoarea locurilor. Crestele munților îngemănate cu marea, străzile oraşului vesele și primitoare, te îndemnau parcă să le străbați la pas. Ghirlandele cu steluțe aprinse ce împodobeau noaptea palmierii, îți dădeau sentimentul că trăieşti într-un basm. Oamenii nu cunoşteau parcă noțiunea de timp, grabă sau tristețe.
Sinonimă cu eleganța, distincția şi bunul gust, Nisa nu mai este o destinație exclusivistă, pentru miliardari, este un loc la care au acces acum mulți turişti. Din Nisa se poate ajunge uşor cu autobuzul în celelalte stațiuni aflate în apropiere, Monte Carlo, Monaco sau fermecătorul Eze. Transportul în comun este ieftin, confortabil şi bine organizat, existând indicatoare, pliante şi localnici amabili şi dornici de a-ți da orice informație. În Nisa am început să explorăm oraşul de sus, vizitând Colline du Chateau ce-ți oferă o privelişte superbă a portului şi a oraşului. Majoritatea muzeelor nu au taxe de intrare. Cele mai frumoase obiective sunt aflate în partea veche a oraşului: Muzeul Matisse, Muzeul Chagal sau Situl Arheologic Cimiez. Apoi Piața Massena, Portul sau Farul din Nisa sunt tot atâtea repere interesante ce trebuie neapărat vizitate. Cea mai frumoasă stradă din Nisa rămâne Promenade des Anglais, un loc destinat plimbărilor, ce se întinde pe câțiva km de-a lungul plajei şi pe care ne plimbam, în fiecare seară admirând şi ascultând freamătul mării. Emblema turistică a oraşului şi a unei vremi apuse rămâne Hotelul Negresco, hotel construit de un român, Henri Negresco în perioada ce a precedat celor două războaie mondiale. Vizitarea acestei clădiri pe care francezii o privesc cu multă dragoste şi mult respect m-a făcut să fiu mândră că sunt româncă şi să mă simt minunat într-un oraş în care romantismul, bunul gust şi frumusețea locurilor se împletesc perfect.
Nisa este de departe o destinație pe care o recomand oricui cu multă căldură.
Vă doresc vacanțe plăcute și amintiri frumoase!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *