Micuţa artistă

Iordana Vasile
Iordana Vasile

Iordana Vasile, Buzău

 

Dragi cititori,

Eu şi nepoţica mea, Ştefania, ne petrecem timpul liber cu folos; ne înfrumuseţăm viaţa cu ajutorul artei, de care nepoţica este fascinată aproape de când s-a născut.

De data aceasta mai întâi am decorat o veioză simplă şi nişte tablouri pentru camera Ştefaniei folosind o tehnică foarte uşoară, simplă şi rapidă: am compus subiecte prin lipirea pe un suport a unor figurine autocolante gata tăiate sau le-am tăiat noi din file autocolante de diferite culori. Toate materialele se găsesc la librării la preţuri foarte convenabile. Totul este să ai curaj.

Într-o lume în care trăim în permanentă schimbare şi adaptare la nou, nu am uitat că naturaleţea şi simplitatea nu se demodează niciodată, aşa că Ştefania a executat şi nişte lucrări frumoase, a căror sursă de inspiraţie a fost vara. Tablourile vor aduce la noi acasă amintirile clipelor plăcute petrecute vara la mare. Micuţa artistă „a apelat” la materiale uşor de procurat: carton, vopsele, aţă, funie, scoici, nisip, autocolante, adeziv şi sculele necesare: foarfece, creion, cuter, pensule etc. Poate că nepoţica mea nu va deveni un artist plastic renumit, dar sigur va învăţa să-şi aranjeze camera sau grădina, va şti cum să-şi asorteze hainele sau va şti să dea sfaturi altora.

Merită să încercaţi! Mult succes vă doresc!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *