Ne poartă gândul deja la primăvara însorită

Sprinjean Maria_gospodina 1Maria Sprinjean, loc. Vințu de Jos, jud. Alba
Dragă redacție,
Deşi mai este până florile vor râde în soare, încercați de pe acum în timpul liber să pregătiți obiecte care  vor înfrumuseța şi înveseli casa ori grădina.

Mămăruțele vesele
Sigur aveți pe undeva o minge de cauciuc spartă. Tăiați-o în două jumă­tăți şi confecționați două mă­măruțe. Dacă aveți un petic de material roşu cu buline negre e foarte ușor. Înveliți jumătate de minge în acest material, îl prindeți de jur împrejur cu acul şi ața astfel ca mingea să fie bine acoperită şi materialul bine întins. Din sârmă mai groasă şi maleabilă modelați picioarele şi antenele pe care le îmbrăcați apoi în pânză. Confecționați şi capul din material negru şi îl umpleți cu vată sau resturi textile şi îl ataşați la o parte a corpului cosându-l. Aplicați doi ochi mişcători (se găsesc în comerț) şi gura din pânză roşie. Cu o căciuliță haioasă pe cap, mămăruța astfel confecționată, va atrage privirile şi va înveseli grădina mai ales dacă o fixați pe o buturugă. Puteți şi să vopsiți mingea şi să-i asamblați celelalte părți confecționate. Rezultatul va fi acelaşi.
În cazul în care confecționați doar o mămăruță, cealaltă jumătate vă poate apăra de spinii trandafirilor atunci când trebuie tăiați. Decupați două orificii prin care introduceți mânerele foarfecii de grădină şi la adăpostul scutului format din jumătatea de minge tăiați fără teamă de spini trandafirii.
Economisim cu alimentele
De cum se duce zăpada şi pământul se încălzeşte lucrăm cu drag în grădina de legume. Munca ne este răsplătită din plin şi legumele şi fructele obținute îşi găsesc locul în borcane sub formă de conserve sau în congelator. Totul este fără conservanți sau alte adaosuri şi ne asigurăm o mare parte din necesarul de legume şi fructe. Pe timpul iernii nu cumpărăm fasole boabe, ceapă, usturoi, rădăcinoase, varză, sfeclă roşie, cartofi şi dovleac pentru plăcintă. În congelator pun în folie alimentară mărar verde, frunze de pătrunjel şi de țelină, iar în pungi fasole verde călită cu roşii, spanac şi salată, de asemenea călite. Recoltez cozile de rubarbă, le curăț şi le tai cubulețe pentru ciorbe acre sau pentru plăcintă, la fel şi agrişele sau coacăzele roşii, zmeura sau prunele. Vor fi deosebite pentru plăcintă sau prăjituri cu fructe. Sucul lor în amestec cu zahăr pudră şi zeamă de lămâie formează o pastă din care modelez flori cu ajutorul cărora decorez torturile făcute în casă cu diferite ocazii.
Nu cumpărăm nici sucuri din comerț. Apa din fântână sau uneori cea minerală în amestec cu sirop de zmeură, coacăze, vişine sau trandafiri ne oferă o băutură sănătoasă şi plăcută la gust. Şi iaurtul cu fructe îl obținem din iaurt natural făcut în casă în amestec cu dulceață sau peltea acrişoară de vişine sau coacăze. Am uscat la soare şi în cuptor roşii cherry (mici cât o cireașă), pe care apoi le-am pus în borcănele mici cu ulei, busuioc sau rozmarin. Sunt foarte bune la prepararea pastelor sau consumate alături de alte alimente. Aceleaşi roşii puse în borcane cu puțin zahăr, sare şi mirodenii, sterilizate apoi, sunt delicioase iarna în orice preparat, chiar şi la friptură. Şi roşiile în bulion le consumăm în locul roşiilor proaspete, alături de fire de arpagic, busuioc, măghiran sau rozmarin pe care le cultiv în ghivece. Aromatizez cu tarhon sau leuştean oțetul pentru ciorbe, iar ca să fie mai gustos la leuştean îi adaug şi 2-3 căței de usturoi şi un ardei iute. Oțetul l-am obținut tot în casă din mere sau din vin. Cu trudă şi pasiune obțin alimente sănătoase şi gustoase, am grijă de sănătatea întregii familii şi economisim bani şi pentru alimente şi pentru medicamente.
Tablouri din plante uscate
De-a lungul verii am recoltat tot felul de flori şi ierburi pe care le-am uscat şi le-am folosit apoi în diferite moduri. Cel mai important este să aduni florile când încă nu şi-au deschis bine cupele în zile cu soare. Legate în mănunchiuri se pun în locuri umbrite, bine aerisite, suspendate cu florile sau spicele în jos. În felul acesta îşi păstrează culoarea şi nu se mucegăiesc. Odată uscate florile sau frunzele se păstrează în cutii de carton în locuri uscate. Dacă vreți să uscați trandafiri, luați doar boboci şi suspendați fiecare fir cu floarea în jos pentru uscare. Tablourile se obțin prin lipirea plantelor pe un suport îmbrăcat în pânză, care apoi se fixează în ramă. Rama am obținut-o dintr-o cutie de carton pe care am dat-o cu spray arămiu şi am decorat-o cu sfoară.
Puteți folosi florile şi în coşuri împletite sau vase decorative pentru ornamente sau aranjamente. În cazul acesta legați fiecare fir de floare cu sârmă mai moale, pe care o înfigeți apoi în polistiren sau burete special pentru buchete, aşezat în coşul sau vasul ornamental. Când totul este aranjat treceți peste plantele uscate cu fixativ pentru păr. Vor avea astfel o viață mai lungă şi vă puteți bucura mai mult timp de ele, voi sau cei cărora le veți dărui.Dragă redacție,
Deşi mai este până florile vor râde în soare, încercați de pe acum în timpul liber să pregătiți obiecte care  vor înfrumuseța şi înveseli casa ori grădina.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *