Nessebar, oraşul vechi de 3.000 de ani

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Felicia Vanea, Bucureşti

Dragi prieteni practici,

Vă povestesc despre un oraş din Bulgaria şi anume Nessebar – Perla Mării Negre, unul dintre cele mai vechi oraşe europene.

Acesta este un oraş-staţiune, este vechi de peste 3.000 de ani şi de 27 ani se află în patrimoniul UNESCO, fiind monument istoric. Se află la 380 km de Bucureşti, 100 km de Varna, 35 km de Burgas, la 5 km de staţiunea Sunny Beach, 120 km de Balcic.

Nessebarul, situat pe o mică peninsulă îmbrăţişată de Marea Neagră, este lung de circa 850 m şi lat de 350 m. A fost mult mai mare, dar de-a lungul existenţei sale, şi-a pierdut din teritoriu, fiind acoperit de mare. Este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, fiind ridicat pe ruinele unei aşezări trace – Mesambria, care înseamnă „Oraşul lui Melsas”, un trac care a întemeiat această aşezare. În secolul al VI-lea, dorienii ocupă această aşezare, timp în care vechii greci se aventurează în ţinuturile războinicilor fără nume, cu steaguri cu cranii de lup.

În această perioadă apar temple, unul fiind ridicat zeului Apollo – patronul oraşului, ziduri de apărare, teatre, gimnazii. În anul 72 î.Hr., grecii cedează oraşul romanilor, aceştia întăresc zidurile de apărare şi vor include băile publice. În timpul scindării Imperiului Roman, oraşul trece în administra ia Constantinopolului Bizantin, creştinismul fiind inclus ca religie oficială. Atunci apar primele biserici, dintre care cea mai mare este Sf. Sofia.

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Hanul Krum al bulgarilor cucerește orașul în anul 812, bulgarii și slavii se stabilesc în acest oraș, care primește numele Nessebar și devine cel mai bogat port al Mării Negre. Urmează frații Asan și țarii bulgari, din aceeași dinastie, care înalță în Nessebar multe biserici și basilici, care se află și astăzi.

De altfel, Nessebar este numit sau cunoscut drept orașul cu 40 de bisericuțe. Aici găsiți biserica Sf. Paraschiva, Sf. Ilie, Sf. Todor, Sf. Ioan, Biserica Maicii Domnului. În anul 1366, Nessebarul este cucerit de contele Amedei al VI-lea de Savoia și din anul 1453 intră patru secole sub dominația Imperiului Otoman. Sultanii, impresionați de frumuseţea orașului, nu au interzis locuitorilor să se roage în bisericile creștine. Din perioada Renașterii se păstrează multe clădiri, de aceea orașul are și aspect medieval. Turismul este cel care menține viața și frumusețea acestei perle.

Este o stațiune-bijuterie, cochetă, la malul Mării Negre. Dacă veți ajunge aici, veți fi încântați să vedeți străduțe înguste și pietruite, case din piatră și lemn, pline de flori frumoase, cu acoperiș roșu, restaurante cu specific pescăresc, cafenele drăguțe cu terase către mare, bărci, năvoade. Merită vizitate muzeele: Casele Diamanti, Captain Pavel, Panayot Mouskoyani, unde puteți vedea expoziții etnografice, porțile orașului, baia turcească, moara de vânt. Mirosul mării este sublim și se combină cu o liniște dulce și de neuitat. Puteți să faceți excursii cu vaporașul pe mare și la Sunny Beach.

În Nessebar aveți posibilități de cazare în case cu arhitectură medievală, iar în orașul nou aveți multiple posibilități de cazare, la prețuri acceptabile, la hoteluri și vile, cu piscine, locuri de joacă pentru copii, toate foarte drăguțe. Veți întâlni aici cel mai fin nisip pe plajă, stolurile frumoșilor și delicaților pescăruși, prietenii nedespărțiți ai mării. Vacanță plăcută!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *