Nini, prietena și confidenta mea

catelusa maronie
Foto: Laura Mirela Petrescu

Laura Mirela Petrescu, loc. Craiova, jud. Dolj

Dragi cititori,

De ziua mea, acum trei ani, am primit cel mai frumos cadou, un ghemuleț de blană, o cățelușă pe care am numit-o Nini.
O hrăneam cu laptele și cornul meu pe care le primeam la școală, cu supa și bucățile de carne pe care le scăpam din farfurie din greșeală vara când mâncam în curte și cu bucăți din sandwich-ul pe care nu puteam să-l mănânc la școală.  A avut și probleme de sănătate cu toate că îi făcusem toate vaccinurile, ea fiind slobodă mai tot timpul a luat o boală de piele de la alți căței cu care se întâlnea, se scărpina și începuse să-i cadă părul, era mereu tristă și nu mai voia nici să ne mai jucăm împreună. Am mers cu ea la medicul veterinar, iar la îndrumarea acestuia am cumpărat o soluție de la farmacia veterinară cu care, în amestec cu apă călduță, am frecționat-o o săptămână. La început nu voia să stea, probabil o ustura pielea, dar apoi s-a obișnuit. În vara anului trecut am avut o mare surpriză, Nini a devenit mămică a trei cățeluși, unul a murit imediat după ce l-a născut, dar ceilalți trăiesc și acum, i-am crescut și iubit la fel ca și pe Nini, iar acum le-am găsit familii iubitoare care să-i îngrijească în continuare. Mi-aș fi dorit să-i pot păstra și pe ei, dar mai avem doi câini mai mari, iar mami nu a fost de acord să-i mai ținem și pe aceștia, dar o am pe Nini. Nini este prietena și confidenta mea.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *