Nouă expoziție a artistului Sandu Petre

Iată ce mesaj a transmis artistul la vernisaj: „Expoziția “Cincizeci” deschisă la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din Ploiești este, pentru mine, o călătorie în timp. ”Cincizeci” nu este doar un număr, o vârstă, ci reprezintă o sumă a emoțiilor și a amintirilor care mă leagă de orașul natal. “Cincizeci” se vrea și o readucere aminte a oamenilor care m-au influențat ca artist: Sergiu Rugină, Ion Octavian Penda, Nicolae Alexi, Ion Titoiu si Ovidiu Paștină. “Cincizeci” este o istorie personală, povestită în tehnici diferite. Uleiuri pe pânză sau carton, două dintre ele extrem de importante pentru mine, pictate în atelierul maestrului Sergiu Rugină, gravuri, linogravuri, unele din vremea studenției, dar și lucrări din porțelan, create în ultimii ani. Sunt căutările mele personale, emoțiile mele subtile, trăirile copilăriei mele. Prin “Cincizeci” mă expun publicului ploieștean, lăsându-l să mă cunoască…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *