Omul gospodar face iarna car…

vatamaniucNatalia Vatamaniuc, sat Românești, com. Grănicești, jud. Suceava

Dragii mei,
Citesc de câțiva ani revista și fiecare idee nouă și interesantă o pun în practică în grădina mea.
M-au inspirat în special ideile pentru curte, deoarece ne-am construit casa de curând și totul trebuie pus la punct. Interiorul îl amenajăm pe rând, mai modernizăm câte o cameră, dar exteriorul l-am terminat mai repede și atrage privirile tuturor trecătorilor.
Fiindcă sunt o mare iubitoare de flori, îmi place ca începând din primăvară și până toamna târziu curtea noastră să fie plină de strălucirea florilor. Mușcatele de obicei le țineam în casă, dar mi-am dorit ca vara să le admire toți trecătorii și să nu-mi ocupe loc în camere. Am văzut că și alte persoane au folosit căruțele vechi în scop decorativ și am încercat și noi. Pentru că nu puteam întinde ghivecele pe jos, prin iarbă, am cumpărat de la un vecin o căruță veche, nefolosibilă, pe care am sudat-o, am vopsit-o și am acoperit-o cu flori. A ieșit o splendoare de căruță, suport pentru mușcatele mele înflorite. Așa au fost toată vara și toamna, până a dat înghețul.
Sper că această idee le va folosi și celorlalți cititori  la primăvară.



One thought on “Omul gospodar face iarna car…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *