Păunii, o afacere profitabilă chiar şi în România

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Natalia Neagu, loc. Stoeneşti, jud. Argeş

Dragă redacţie,

Vă scriu despre o idee de afacere în numele fiului nostru, Marius-Cristian. Investiţia este a lui, iar eu şi soţul suntem cu sprijinul şi munca la întreţinerea acestei afaceri: păunii.

Este vorba despre o familie de 16 păuni, care pe 10 iunie au făcut vârsta de 2 ani. Trei păuniţe s-au născut în incubatorul nostru, iar ceilalţi au fost cumpăraţi din Călăraşi, având vârsta de 1 zi. Practic păunii au fost crescuţi de noi de foarte mici. La început nu ştiam nimic despre îngrijirea lor. Nimeni nu ne spunea nimic, nimeni nu ne încuraja. Pe internet se scriau doar generalităţi, nu se spunea nimic concret despre creşterea lor, despre puii de păuni, doar câte ceva despre păunii maturi. Noi am învăţat să-i creştem ca pe puii de găină, dar „secretele” nu le pot spune, deoarece nici noi nu le ştim pe toate. Dumnezeu a fost alături de noi, aşa că ne-am descurcat.

Le-am făcut adăposturi aşa cum am crezut de cuviinţă. Păunii au început să se împerecheze şi chiar să ouă spre marea noastră bucurie. Munca şi dragostea noastră pentru ei au dat roade. Ouăle de păun se vând cu sume între 25 si 40 lei bucata, iar o pereche de păuni adulţi ajunge să fie şi câteva sute bune de lei. Şi din câte am observat, tot mai multe persoane sunt interesate de această activitate.

Numai bine tuturor!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *