Peştera Ialomiţei

foto: Mihaela Neacsu
foto: Mihaela Neacsu

Mihaela Neacşu, com. Dobroeşti, jud. Ilfov

Dragii mei,
Într-un weekend, eu şi familia mea am mers într-o mini-excursie către Peştera Ialomiţei. Auzisem că este un loc minunat, mai ales ca peştera a fost reamenajata recent. Peştera Ialomiţei este localizata în Munţii Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, în localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa. Am urcat din Sinaia catre peşteră urmând indicatoarele pe un drum asfaltat de curând într-un peisaj de
poveste. Drumul este plin de serpentine, panta nefiind atât de abrupta încât sa pună probleme prea mari autoturismelor. Prima oprire am facut-o la un loc de belvedere, într-o curbă unde se termina judeţul Prahova şi începe judeţul Dâmboviţa. Ne-am continuat drumul pe platoul alpin până la Cabana Dichiu, de unde ne-am îndreptat spre Lacul Bolboci. Întreg traseul ne-a oferit peisaje de reţinut. Este o senzaţie aparte când te afli în vârful munţilor. Parcă toate problemele dispar. Ajunşi în Padina, am lasat maşina şi am pornit pe traseul de vreo 25 de minute spre peşteră. La intrarea în peşteră ne-am dat seama ca este nevoie de îmbracaminte groasa, deoarece temperatura medie este de 5º Celsius. Noroc ca ne luaseram preventiv haine groase de acasa. Peştera poate fi vizitata pâna la încaperea Altarului, pe un traseu de 400 m lungime. Chiar la intrarea în peşteră se află Manastirea Ialomiţei, ctitorita de voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău, fapt pentru care prima sala a peşterii se şi numeşte Mihnea Vodă, având lungimea de 115 m, lăţimea de 15 m şi înălţimea de 10-25 m. Urmeaza galeria numita Pasaj, salile Decebal, Sf. Maria, La raspântie şi sala cu cele mai mari dimensiuni din toata peştera: Sala Urşilor sau Sala Mare, lunga de 72 m. Aici au fost descoperite oase ale ursului cavernelor. Merita sa vizitezi peştera aceasta!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *