Plantele surori, fără pretenții și pline de flori

În rândurile ce urmează prezint un grup de plante care au multe în comun. Este vorba de achimenes, kohleria, saintpaulia și sinningia (gloxinia).

Toate aparțin familiei Gesneriaceae și sunt originare din America Centrală și de Sud, cu excepția violetei africane (de Parma) care este originară din Africa tropicală de Est. Chiar dacă forma, culoarea și mărimea florilor sunt diferite, toate sunt deosebite. Înfloresc de pe la sfârșitul lunii mai până în octombrie, iar violeta africană și kohleria și iarna, dacă li se asigură condițiile necesare. Sunt nepretențioase, se cultivă ușor, poate cu ceva probleme pentru gloxinie. Temperatura optimă este de 18-24 grade Celsius, lumina să fie bună, dar nu directă, iar pământul din ghivece trebuie menținut umed, dar nu îmbibat cu apă. Achimenes și gloxinia intră în repaus iarna și nu se udă deloc în perioada aceasta. Toate se înmulțesc ușor pe cale vegetativă, prin butași (rizomi, tuberculi, frunze și tulpină aeriană). Se fertilizează cu îngrășământ cu fosfor și potasiu, la 2 săptămâni după udare. Au și un cusur, acela că frunzele, care au perișori, nu trebuie stropite pentru că se pătează și devin inestetice. Las fotografiile să vi le descrie, eu vă spun doar ce nu pot ele să vă arate.

Achimenes longiflora Se înmulțește prin rizomi plantați la 2 cm adâncime. Când rizomii rămân peste iarnă în ghivece, în primăvară va crește o tufă mai deasă, pentru că fiecare rizom produce în timpul verii alți 3-6 rizomi noi. Se înmulțește și prin butași de vârf de tulpină care nu au înflorit, la începutul lunii mai, direct în ghiveci. Se pretează foarte bine la ghivece suspendate, tulpinile ajungând la 30-40 cm lungime. Din noiembrie, partea aeriană uscată se îndepărtează. Se numește și „paraschivuță“, pentru că la sfârșitul lunii octombrie, de Sf. Paraschiva, intră în repaus.

Kohleria eriantha (clopoțel australian) Nu trebuie confundată cu smithiantha și episcia. Se înmulțește ca achimenes, dar poate înflori tot anul. Este foarte bine pusă în valoare de cultivarea în ghivece suspendate. Iarna, udarea este mai redusă.

 

Foto: pixabay.com

Saintpaulia ionantha (violetă africană sau de Parma) Este mamă pentru toți hibrizii din comerț. A fost adusă în Europa de baronul Walter von Saint Paul (de la care și numele florii) în 1892 dintr-o regiune a Africii tropicale de Est, unde era guvernator (actuala Tanzanie). Planta s-a răspândit apoi în toată lumea. Se înmulțește prin butași de frunze. Pețiolul trebuie plantat la 2,5-4 cm adâncime, asigurându-i timp de o lună penumbră și pământ umed. Butașul poate fi ținut și într-un pahar cu apă, caz în care rădăcinile adventive se formează mai rapid. Se plantează apoi în ghiveci. Iarna se udă mai puțin.

Sinningia speciosa (Gloxinia speciosa) – gloxinie Este specia din care s-au obținut hibrizii din comerț întâlniți ca Sinningia hybrida (Gloxina hybrida). Se înmulțește prin tuberculi (întregi sau dințați cu cel puțin un mugure) primăvara.

Vara se folosesc butași de frunze plantați în ghivece la umbră și umezeală permanentă, care înrădăcinează în 2-3 săptămâni. Planta formează rădăcini și în apă, ca și  violeta africană. Succes tuturor și să auzim de bine!

prof. de biologie PETREA CHIRU, Galați

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *