Pompa de stropit, ajutorul cui are o parcelă de pământ

aparat stropit
Foto: Florentina Hîj

Florentina Hîj, com. Volovăț, jud. Suceava

Dragă redacție,
Pentru cei care au grădini, livezi sau viță-de-vie, există o unealtă de mare folos vara și nu numai, anume pompa de stropit, cu care se aplică tratamentele fitosanitare.
Pe timpul verii o unealtă practică pentru mine este pompa de stropit. Fie că e secetă sau ploaie, legumele trebuie stropite preventiv cu diverse tratamente contra manei și a altor boli sau dăunători. La noi în zonă se cultivă foarte mulți cartofi și ne-am folosit de această pompă pentru a-i stropi împotriva gândacului de Colorado, iar cu soluție împotriva manei am stropit roșiile, fasolea, cartofii, ceapa și castraveții. Cei care au livezi se pot folosi de această pompă pentru a stropi pomii fructiferi și vița-de-vie. Am văzut de curând o pompă asemănătoare cu cea pe care o avem noi și care costa 160 lei.
Oricât de mult ne-am feri să stropim legumele sau fructele din grădina proprie, uneori nu avem de ales, pentru că dăunătorii nu uită niciodată să își facă simțită prezența, iar după ploi de vară pot apărea diverse ciuperci și e necesar să folosim fungicide. Dacă folosiți o astfel de pompă, nu uitați ca în timpul stropirii să folosiți haine și mănuși de protecție, precum și ochelari, iar după folosire să spălați bine pompa cu apă și să o depozitați undeva unde copiii nu au acces.
Mult succes și grădini îmbelșugate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *