Porumbeii sunt foarte devotați și părinți exemplari

Foto: Ștefania Scuturdean

Ştefania Sucuturdean, loc. Zău de Câmpie, jud. Mureş

Dragă redacție,
Vă mulțumesc pentru premiul acordat în numărul 7/2011. Atunci v-am scris despre porumbei, iar de data aceasta vreau să vă împărtăşesc unele experiențe personale tot despre ei.
De 5 luni de zile am în curte drăgălaşii porumbei care îmi înveselesc zilele prin comportamentul lor absolut fascinant. La început am fost reticentă când soțul meu a început să aducă perechi de porumbei de diferite soiuri, pentru că nu ştiam absolut nimic despre aceste păsări. Apoi mi-am dat seama că nu e chiar greu cu ei şi, dacă au vaccinurile pentru bolile cele mai frecvente făcute, atunci totul ține doar de alimentație corespunzătoare şi dragoste. Toate animalele simt când oamenii de lângă ele au sentimente pozitive sau negative legate de ele. Din acest punct de vedere, îmblânzirea devine o adevărată plăcere când intri între porumbei cu dragoste. Ajung chiar să mănânce din palmă, dacă încet, încet îi tratezi cu grijă părintească.
Porumbeii sunt nişte părinți buni de dat exemplu şi pentru oameni, pentru că îşi îngrijesc puii cu atâta dăruire, încât sunt în stare să moară pe cuib, dacă nu sunt schimbați de perechea lor la timp. Tocmai despre astfel de întâmplări vreau eu să vă vorbesc de data asta. Am avut o pereche de jucători de Galați care erau foarte devotați unul celuilalt. După  ce au depus două ouă şi le-au clocit două săptămâni, într-o zi când le-am dat drumul la zbor, porumbița a dispărut, iar masculul rămas singur n-a mai vrut să se mişte de pe ouă. Dacă tot am văzut că nu se mai întoarce porumbița, după 3 zile am luat porumbelul şi l-am pus pe jos să mănânce. Chiar dacă nu mâncase nimic de 3 zile, sărăcuțul iar zbura înapoi pe ouă, iar în final, ca să salvez măcar porumbelul, i-am aruncat ouăle să nu mai aibă motiv de a se întoarce la cuib. Încet, încet a început să mănânce şi după câteva zile i-am adus altă porumbiță, pentru că nu e în regulă să ținem masculi singuri printre ceilalți porumbei. Aceştia, fiind singuri vor încerca să-şi formeze cuplul, perechea şi încearcă să despartă perechile existente. De asemenea, dacă celelalte perechi clocesc ouă, este posibil ca luptele care se dau între porumbei să se soldeze cu spargerea ouălor sau moartea puilor abia ieşiți din ouă. În general, dacă se formează o pereche, este bine să nu mai fie despărțiți porumbeii, pentru că, oricum, prin natura lor, ei rămân împreună toată viața. Însă în cazul în care unul dintre ei moare, atunci cel rămas va tinde imediat să-şi găsească altă pereche.
Ca orice crescător de animale am avut şi evenimente neplăcute. De vreo două luni am început să le dăm drumul la zbor, pentru că de aceea sunt porumbei, să zboare, nu să fie închişi în țarcul lor. Le-am dat drumul dimineața, iar la vreo 10 minute după ce au început să zboare fericiți, o pasăre de pradă a înhățat una dintre porumbițele ce aveau pui şi dusă a fost. Din această experiență personală, am tras concluzia că este bine să fie lăsați la zbor spre seară, pentru că atunci şi porumbeii simt că seara trebuie să fie în jurul casei căreia îi aparțin şi după ce fac o tură, două de zbor se adună în jurul porumbarului şi ciugulesc iarbă.
O altă întâmplare care m-a apropiat şi mai mult de scumpii mei porumbei este faptul că am devenit mămică adoptivă a unui puiuț de porumbel datorită împrejurărilor. Aveam o pereche de poştaşi albaştri extraordinar de frumoşi prin mărime şi colorit. În bătaia soarelui, penele lor se fac verzui şi gălbui şi strălucesc foarte frumos. Această pereche a adus-o soțul meu de la un prieten, or se ştie că poştaşii, oricât ar fi ținuți închişi, când sunt eliberați la zbor au tendința să se întoarcă în locul unde s-au născut. Asta dacă sunt învățați de crescător. Eu nu ştiam nimic despre perechea asta; după vreo săptămână de când au venit la noi, au făcut două ouă din care au scos doi pui, dar doar unul a supraviețuit, pentru că celălalt s-a născut foarte mic şi după 3 zile a murit. Pe când puişorul avea 1 săptămână, am dat drumul porumbeilor la zbor cu emoție, pentru că era prima oară când îi lăsam în libertate pe toți. Când au început să zboare afară din porumbar, am crezut că nu se mai întoarce niciunul! Însă surpriza mea a fost foarte plăcută când i-am văzut că vin pe rând acasă. Toți, mai puțin porumbelul de la perechea de poştaşi albaştri. Porumbița a continuat să hrănească puiul de una singură, dar de fiecare dată când le dădeam drumul, ea zbura peste sat şi dispărea până seara, când venea să-şi hrănească puiul. După ce puiul a început să facă pene, porumbița venea doar dimineața şi aştepta să-i dechid uşa porumbarului să-şi hrănească puiul, iar în urmă cu două săptămâni nu a mai venit deloc. Când am văzut că nu mai apare, am început să hrănesc eu puiul cu boabe de porumb, grâu şi miez de pâine. La început a fost speriat, apoi de câte ori mă vedea începea să plângă cerându-mi să-l hrănesc. Sunt foarte încântată că am reuşit să salvez acest puiuț, în primul rând pentru că l-am văzut cum creşte sub directă observație, iar în al doilea rând pentru că asta mi-a mai oferit o învățătură: porumbeii sunt părinți extraordinari, dar în primul rând sunt cupluri desăvârşite. Spun asta pentru că în urmă cu câteva ore de a vă scrie această scrisoare poştaşii albaştri s-au întors, împreună şi, ce credeți, au început să-şi hrănească puiul. Eu am dedus din asta că porumbița a plecat de acasă să-l caute pe porumboi, care cine ştie din ce motive nu a mai venit acasă. Iar acum sunt toți acasă, iar asta mă face foarte fericită, că am porumbei, în curtea mea.
Această poveste mă face să-i atenționez pe începători în legătură cu lăsarea porumbeilor în libertate. Mai ales cei din rasa călătorilor au tendința de a se întoarce la locul unde s-au născut aşa că cea mai bună variantă să nu-i pierdeți, mai ales dacă mai au şi pui, este să lipiți cu scoci vârfurile aripilor perechilor de poştaş care credeți că au tendința de a nu se mai întoarce. În felul acesta vor zbura puțin şi până se obişnuiesc cu noul loc şi până când puii cresc îndeajuns cât să se poată hrăni singuri, părinții vor fi în preajma casei neputându-se deplasa prin zbor la înălțimi mari.
Deşi rasa călătorilor sau poştaşilor este foarte frumoasă şi variată, totuşi, crescătorii de porumbei, pe măsură ce capătă experiență, vor să-şi aducă tot felul de rase deosebite. Unele dintre acestea au un aspect foarte frumos, dar nu-şi îngrijesc puii cu devotament aşa că rasa poştaşilor este folosită în special ca îngrijitori-clocitori pentru celelalte rase. În felul acesta se pot obține mult mai multe perechi din rasa dorită, decât lăsând perechea de părinți să-şi clocească fiecare rând de ouă. Orice pereche de porumbei din orice rasă, după ce a scos un rând de pui, după ce puii au cam o lună, deja depune alt rând de ouă hrănind în acelaşi timp şi puii existenți deja. De asemenea, dacă luăm ouăle de la rasa mai pretențioasă şi le punem sub perechea de poştaşi sau jucători de Galați (care sunt de asemenea buni crescători) îndepărtăm ouăle lor, înlocuindu-le cu celelalte, porumbeii rămaşi fără ouă, după o săptămână, fac iar două ouă şi astfel în loc de o singură pereche de pui obținută într-o lună putem avea chiar 3 sau 4 perechi de pui.
Eu zic că această preocupare de a creşte porumbei este una dintre cele mai fascinante, pentru că este relaxantă şi înviorătoare, iar dacă mai ai timp, la cafeaua de dimineață să stai să le urmăreşti comportamentul, ziua respectivă nu poate fi decât plină de voie bună.
Vă doresc zile senine şi bucurii în gospodării!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *