Primăvara duc afară ghivecele cu cerceluși și le schimb pământul

fuchsia mov
Foto: Maria Iliescu

Maria Iliescu, Ploiești, jud. Prahova
Stimată redacție. Și de data aceasta voi încerca să împărtășesc din experiența mea de iubitoare a plantelor și în același timp cunoscătoare a înmulțirii, cultivării și tratării lor. Una dintre plantele pe care le îndrăgesc foarte mult este
fuchsia, căreia i se spune și cerceluș, pentru că florile atârnă pe lăstari ca niște minunați cercei. Fuchsia este plantă decorativă, care formează o tufă cu port înalt, bine ramifi-cat,cu inflores-cențe în formă de clopoței grațioși și deli-cați, cu flori simple sau duble. Înflorește din mai până toamna târziu, cu flori mov, roșii, albe, grena, violet, simple sau în degrade. Provine din America Centrală sau de Sud, iar pentru a se dezvolta bine, are nevoie de multă lumină și umiditate, nu suportă soarele arzător (temperatură peste 25 grade Celsius). Îi priește semiumbra, crește în pământ de grădină bogat în mraniță și nisip grosier în parte egală, bine afânat, cu aplicarea de îngrășământ lichid din două în două săptămâni și udare cu apă de ploaie sau apă de la pompă, păstrată de pe o zi pe alta. Am mai multe soiuri de cerceluș, cu flori simple sau duble, de culoare grena, roșie, roz și în degrade și-i îngrijesc cu multă dragoste. Când vine primăvara și timpul s-a încălzit, scot ghivecele afară, le schimb pământul cu altul proaspăt de grădină, nisip grosier și mraniță, în părți egale, le înlătur ramurile anemice sau crescute inestetic și pe cele lemnificate, iar lăstarii sănătoși îi pun în pahare transparente, pentru a prinde rădăcini sau direct în grădină la semiumbră, acoperiți cu sticle de plastic. Așez ghivecele pe rafturi în fața casei, la semiumbră și lumină din belșug, le administrez îngrășământ de păsări macerat din două în două săptămâni, le ud numai cu apă de ploaie și am grijă să nu se usuce pământul între două udări, iar pentru asigurarea umidității, pun un vas cu apă între ghivecele cu cerceluși sau stropesc plantele cu apă în funcție de temperatură. Pun araci de susținere la plantele care au crescut mai înalte, ciupesc vârfurile pentru a se ramifica mai mult și verific periodic dacă au apărut dăunători ca: musculița albă, păduchi, sau păianjenii roșii și în această situație îi stropesc cu Mospilan. Paralel cu îngrijirea plantelor de pe rafturi, mă ocup și de lăstarii care au fost puși la înrădăcinat, pe care îi plantez în ghivece sau în grădină, pe aceste ghivece le așez tot pe rafturi și le acord aceeași îngrijire. În plus, acestora le tai vârfurile lăstarilor prin ciupit și a celor laterale, depinde de cum doresc să crească, înalți sau ramificați. Și acești cerceluși tineri împreună cu cei mai mari, datorită grijii deosebite au înflorit toată vara, iar în luna octombrie când erau încă înfloriți, am rărit udatul, am stropit toate plantele cu Mospilan, pentru o dezinfectare generală, iar când s-a instalat vremea rea, am dus ghivecele cu cerceluși pe hol și la beci, unde este mai răcoare și lumină suficientă. Îngrijind în a-cest mod fuchsia, am reușit să am flori frumoase. O altă plantă din colecția mea este și frezia, despre care am aflat din diferite cărți că provine din Africa de Sud, că este o plantă perenă de cameră, că are nevoie de o perioadă de repaus după înflorire, că se înmulțește prin bulbi, că nu-i face bine prea multă apă și nici stropirea pe frunze și îngrășă-mântul să fie pe bază de azot și potasiu. În anul 2011, am cumpărat și eu câțiva bulbi de frezie pe care i-am păstrat într-un loc răcoros și întunecos, apoi la sfârșitul lunii octombrie i-am plantat, i-am udat cu puțină apă de ploaie, i-am așezat pe fereastra de la bucătărie, unde au lumină și căldură de 15-18 grade Celsius. La puțin timp au apărut plăntuțele care s-au dezvoltat destul de bine, le-am legat tijele și frunzele de niște bețișoare, le-am udat la nevoie și în jurul datei de 1 martie, camera era decorată cu superbe flori de frezie galbene, portocalii și albe, pline de parfumul foarte plăcut. După ce s-au trecut florile, nu am mai udat pământul, frunzele, s-au uscat, iar bulbii i-am scos și depozitat la loc răcoros și întunecos, așteptând reluarea noului ciclu de ve-getație. Sper ca acest articol să fie de ajutor și urez tuturor iubitorilor de plante și redacției, o vară cât mai bogată în plante și articole! Voi încerca să revin cu in-formații și sfaturi despre alte plante dragi mie pe care le dețin și îngrijesc. Până atunci, toate cele bune!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *