Realizez decorațiuni deosebite cu ajutorul pistolului de lipit

Foto: Florentina Irimia

Florentina Irimia, București

Dragi prieteni,
Aș vrea să vă povestesc despre o unealtă electrică foarte practică, pe care o folosesc de puțin timp, dar care mi-a fost de mare ajutor. Îmi place să creez singură mici obiecte decorative cu care să-mi împodobesc locuința, plecând de la idei proprii sau de la cele prezentate de cititorii revistei Practic-Idei, pe care o colecționez și o citesc de 12 ani.
Am confecționat panouri decorative din pânză groasă sau carton pe care am aplicat flori uscate, coronițe din ramuri de brad la Crăciun, suporturi de ouă pentru masa de Paști, aranjamente decorative cu scoici și nisip în vase de sticlă în timpul verii, măști de carnaval și altele. De cele mai multe ori, am folosit materialele pe care le aveam în casă: bucăți de țesături, fire de lână rămase de la puloverele pe care le-am tricotat, nasturi, mărgele din vechi coliere rupte, panglici, semințe, dopuri de plută sau cartoane și hârtii colorate rămase de la proiectele școlare ale fiicei mele, de când era în clasele mici. De fiecare dată, o problemă de rezolvat a fost fixarea unor materiale atât de variate pe suporturi din materiale diferite. Am folosit aracet, prenadez, scoci dublu adeziv sau capse de capsator, în funcție de materialele ce trebuiau alăturate, dar nu întotdeauna rezultatul era satisfăcător. Fie că adezivul degrada suprafețele pe care era aplicat, fie că lipirea ceda rapid la solicitări, fie că se vedeau capsele pe fața lucrării. Din întâmplare, am văzut într-o emisiune de profil la televizor cum se lucra cu un pistol de lipit la cald. Mi s-a părut o unealtă foarte utilă pentru ceea ce voiam eu să fac, așa că am intrat în raionul de unelte electrice al unui mare magazin de bricolaj, unde am găsit o gamă variată de astfel de unelte, de la cea mai mică și mai ieftină, pentru uz casnic și până la cea profesională, de mare putere. Am ales un pistol de lipit de putere medie, de calitate, care se pretează la o folosire intensă, dar de scurtă durată, exact ceea ce se cere în utilizările de tip hobby. Pistolul era vândut cu câteva rezerve de adeziv alb translucid, dar am cumpărat și alte tipuri de adeziv, colorat sau transparent, pe care să-l folosesc în funcție de culoarea materialelor de lipit. Instrucțiuni de folosire am primit în magazin și le-am completat cu ce am citit în cartea tehnică a aparatului, unde se preciza că poate fi folosit pentru a lipi la cald lemn, mase plastice, carton, hârtie, textile, plută, piele, metal, scoici, flori artificiale sau flori uscate, pe o mare varietate de suporturi: lemn, mase plastice, piatră, ceramică, metal. Înainte de a pune pistolul în priză, se introduce batonul de adeziv și se sprijină pistolul pe o suprafață plană, cu ajutorul suportului de sârmă fixat pe carcasă. Eu folosesc ca suprafață de lucru o placă de gresie, pentru a preveni deteriorarea lemnului mesei pe care lucrez. Topirea adezivului are loc rapid, în 7-10 minute. Când apăs pe trăgaci, adezivul curge în fir subțire, continuu. Lipiturile trebuie efectuate rapid, deoarece adezivul se întărește în maxim 2 minute, interval de timp în care se mai poate face repoziționarea obiectelor de lipit. Repoziționarea se face cu grijă, folosind o pensetă, pentru a evita arsurile cu adeziv. Dau exemple de lucrări la care am folosit pistolul de lipit: am fixat capetele panglicilor cu care am înfășurat coronițele de brad, am împodobit rame de fotografii cu frunze presate sau scoici, am decorat diverse cutii de lemn sau carton cu flori artificiale, panglici, paiete.
De curând am realizat o mască venețiană, pe care vreau să v-o prezint deoarece a fost o lucrare mai pretențioasă, nici eu nu mai făcusem așa ceva și am încercat să mă descurc cu informații de pe internet, din albume turistice despre Veneția și cerând lămuriri în magazinul de unde am cumpărat materialele necesare.
Am avut nevoie de o mască din papier-mache, vopsele acrilice (alb, azuriu și argintiu), glitter argintiu, un șnur argintiu, o cutie cu pietricele decorative (din care am folosit doar câteva, astfel că mi-au mai rămas și pentru alte proiecte) și câteva pene albe și azurii. Am curățat ușor masca cu șmirghel foarte fin, pentru a obține o suprafață foarte netedă, apoi am acoperit-o cu un strat de vopsea acrilică albă.
După ce s-a uscat bine, am delimitat foarte ușor cu creionul zonele colorate diferit. Bineînțeles că îmi făcusem dinainte diverse schițe pe hârtie până când m-am hotărât asupra modelului. Partea de sus a măștii am vopsit-o cu azuriu amestecat cu argintiu, iar partea de jos cu argintiu. Am lăsat-o să se usuce și apoi am lipit șnurul argintiu la limita dintre cele două culori, folosind pistolul de lipit. Deoarece șnurul era subțire, am încercat să trag un fir de adeziv cât mai subțire și cât mai uniform, ca să nu se vadă pe lângă șnur.
Tot cu pistolul de lipit am fixat și mănunchiul de pene: întâi cele lungi și înguste, apoi deasupra cele albe și scurte.
Broșa din mijlocul frunții acoperă cotoarele penelor și am obținut-o lipind cu adeziv pietricelele strălucitoare pe un pătrățel de piele și apoi aplicând acest pătrățel peste mănunchiul de pene. Deasupra orbitelor am aplicat glitterul argintiu pentru a sublinia forma ochilor.
Când a fost gata, m-am bucurat foarte mult că mi-a ieșit atât de bine, încât am expus-o în living, ca s-o am mereu în fața ochilor. Și musafirii noștri au privit-o cu admirație și nu mă credeau că e făcută de mine și nu cumpărată.
De când am descoperit acest pistol de lipit, munca mea este mult mai ușoară, mai plăcută și durează mai puțin, căci nu trebuie să mai revin cu lipici sau să șterg urmele de lipici de pe margine. Este o unealtă utilă tuturor celor pasionați de “lucru manual” și au ca hobby obținerea decorațiunilor din diverse materiale. Sunt sigură că și cititorilor le va fi de folos o astfel de unealtă și le doresc să se bucure și ei ca și mine de roadele imaginației și îndemânării lor.



2 thoughts on “Realizez decorațiuni deosebite cu ajutorul pistolului de lipit

  • May 23, 2012 at 9:03 am
    Permalink

    Foarte reușită masca venețiană ! Felicitări ! Cred că o să încerc și eu să meșteresc una , căci m-ai convins de frumusețea lor .Și eu sunt mare fană a pistolului de lipit , atât de util în realizarea micilor decorațiuni . Eu îl folosesc și la broșele mele textile din materiale diverse . Spor la meșterit ! Ada.

    Reply
  • December 8, 2013 at 9:45 am
    Permalink

    Buna
    Abia mi-am cumpărat un pistol de acest gen. Am folosit un baton ca de 10 cm care era în ambalajul lui. Am lipit de 2 ori. Suprafața mica, cat o unghie. Am observat ca nu mai curge cu toate ca era fierbinte. Am tot apăsat pe buton, dar fără succes. Apoi când sa mai răcit am scos batonul care rămăsese în Pistol și mai era un sfert.
    2 intrebari
    1.nu înțeleg de ce sa înfundat de nu mai curge
    2.asa de repede se termina un baton de 10_13 cm

    Ma poți ajuta te rog?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *