Relaxare cu bani puțini

fata in gradina
Foto: Raluca Chiriac

Raluca Chiriac, loc. Buftea, jud. Ilfov

Dragi prieteni,
Majoritatea persoanelor când aud despre “vacanță” se gândesc la locuri suficient de îndepărtate de casă, la cheltuieli evidente și măcar două-trei zile de odihnă și distracție. Însă pentru mine “vacanța” poate însemna diverse locuri pe care nu le-am vizitat niciodată sau care mi-au stârnit interesul să le revăd.
Sunt studentă, încă nu am un loc de muncă și cum nu le pot cere bani în permanență părinților, sunt nevoită de multe ori să apelez la tot felul de idei inventive, ca să fac economii. Deoarece a venit vara și toată lumea pleacă în concedii, încerc să mă bucur de aceeași relaxare și încântare a ochiului, cu bani mai puțini. Împreună cu prietenul meu Răzvan ne-am hotărât să începem explorarea Bucureștiului și să facem săptămânal câte o mică excursie în diverse locuri ale capitalei. Am început prin vizita la Muzeul Tehnic “D. Leonida” (3 lei biletul), unde am fost atrași de toate lucrurile vechi ce se aflau expuse acolo. Am remarcat evoluția pe care au avut-o telefonul, mașina de scris, bicicleta, metroul ș.a.m.d. Următoarea escapadă a fost la Grădina Botanică “Dimitrie Brandza”, unde am vizitat și Muzeul Botanic, loc ce mi-a strânit interesul încă de la pășirea în prima încăpere. Chiar dacă ne așteptam să găsim doar plante, am fost surprinși să vedem un decor mai complex, cu animale împăiate, recipiente cu vietăți și încercarea reproducerii unor habitate. Un ghid răspunde tuturor întrebărilor pe care oamenii le au și, mai mult de atât, explică mai în detaliu tot ceea ce se află expus în muzeu. Citeam entuziasmați și explicațiile suplimentare de pe plăcuțele pereților.
Pe o margine a grădinii s-a dorit realizarea unui peisaj ce se asemăna în mare măsură cu cel montan. Se află brazi, o cărare printre pomi, un iaz plin de nuferi și un izvor de apă. În curtea grădinii am descoperit o multitudine de specii multicolore ce încântau privirea încă de la intrare. Priveliștea este greu de descris în cuvinte, iar viersul păsărilor făcea ca tot peisajul să pară rupt din rai. Biletul de intrare în curtea Grădinii Botanice “Dimitrie Brandza” este 5 lei bilet întreg și 2 lei cel redus (pentru studenți, elevi și pensionari), iar în muzeu 2 lei bilet întreg și 1 leu bilet redus.
O altă ieșire a fost la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” (6 lei bilet întreg, 3 lei redus). Casele provenite din diverse locuri ne-au dus cu gândul la trecutul oamenilor care au pornit de la niște căsuțe …ajungând la blocurile din zilele noastre. Poate că pentru unii e greu de crezut, dar există locuri frumoase și în București și cu bani puțini reușim să ieșim din monotonia zilnică și să ne facem mini-vacanțe de care să ne bucurăm.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *