Restaurez piticii din grădină cu ojă veche

fantana cu pitici
Foto: Georgiana Daniela Andrițoiu

Georgiana Daniela Andrițoiu, Târgu-Jiu, jud. Gorj
Stimați prieteni,

Multe lucruri inutile pot deveni folositoare, numai să avem puțină imaginație pentru a le da o nouă utilizare. Astfel, în meseria mea, manichiurist-pedichiurist, folosesc foarte multe sticluțe cu ojă, tuşuri pentru pictura pe unghii, divers colorate.
Cu puțin înainte de a se termina lichidul (oja) din sticluțe, le pun deoparte şi le păstrez într-o colecție de culoare. În cazul în care unele dintre acestea se mai întăresc, le diluez cu puțin dizolvant pentru unghii, obți­nând un lichid numai bun pentru pictat. Aşa mi-a venit ideea de a le refolosi la unele mici proiecte casnice. Toți piticii şi figurinele decorative din grădina mea, deteriorate de ploi şi decolorate de soarele arzător al verilor trecute, au avut de câştigat, le-am „schimbat” vechile hăinuțe cu unele noi, adică le-am pictat şi colorat după imaginația mea sau în funcție de coloritul lor inițial. Am vopsit ochişorii şi sprâncenele piticilor cu tuş negru, iar buzele, căciulițele, cizmulițele, cu ojă roşie, fețele şi mânuțele cu ojă albă, crem şi cărămizie. Rățuştele şi lebedele le-am pictat cu ojă albă şi portocalie, ciupercuțele cu ojă roşie şi maro, apoi cu ajutorul unui punctator le-am făcut buline albe. Conurile de brad adunate din parc le-am pictat cu lac sclipicios, apoi le-am presărat cu praf de globuri sparte, pntru un efect deosebit de sărbătoare şi le-am pus în brad de sărbători. Câtorva coşulețe de răchită mai vechi le-am schimbat înfățişarea cu ojă maro, neagră şi gri, iar pe masa de Paşte, voi pune în ele grâu verde încolțit şi ouă roşii. Alătur o fotografie cu băiatul meu Florin-Mihai la fântâna arteziană de la noi din grădină. Sper ca aceste idei să fie preluate şi de alți cititori!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *