Revelion la Frankfurt

case in piata din Frankfurt
Foto: Simona Surdulescu
cladirea operei
Foto: Simona Surdulescu

Simona Surdulescu, loc. Craiova, jud, Dolj

Dragi prieteni, Anul acesta am avut o experiență inedită și aș vrea să vă povestesc cum am petrecut Crăciunul și Revelionul la prietenii noștri, la Frankfurt pe Main.
Deși am mai fost la ei de când au plecat și s-au stabilit în Germania, Mișa și Clementina au fost atât de insistenți anul acesta, încât în cele din urmă ne-am luat inima în dinți și am acceptat invitația. Din cauza vremii, soțul meu a decis că e mai bine să mergem cu avionul decât cu mașina, cum plecăm de obicei. Aici, trebuie să vă fac o mărturisire: acum a fost prima oară în viața mea când am zburat cu avionul! Numai asta, și era o aventură pentru întreaga vacanță. Acasă, nu prea am avut timp să-mi fac griji și gânduri: pregătiri de Crăciun, cadouri pentru cei dragi, serviciul, ce mai, rutina zilnică. Cu câteva zile înainte de Crăciun, după o curățenie generală, copiii au început să pună ornamentele de iarnă în curte, soțul a adus un molid uriaș și l-au fixat afară, în curte, împodobindu-l cu tot soiul de șerpișori lumioși, stele, țurțuri, la geamurile terasei au pus brăduți, pe Moș Crăciun și un om de zăpadă, tot felul de steluțe și ghirlande pe fațada casei și arcadele cu trandafiri, încât aveam impresia, mai ales seara, că sunt într-un tărâm de poveste.

Și mă gândeam, dacă în curtea noastră e așa frumos, cum va fi oare la Frankfurt?! În casă, pregătirile continuau pe partea culinară. Preparatele tradiționale: afumături (cârnați, caltaboși, pastramă) făcute de copiii noștri, icre și pateu de iepure – specialitatea mea, sărmăluțe, friptură, prăjituri și cozonac, plăcintă cu dovleac făcută de soțul meu …Între 2 tăvi de prăjituri mai venea câte o echipă de colindători, în general copiii din blocurile din jur, pe care îi primim în Ajun întotdeauna cu mare plăcere …Anul acesta, știind că plecăm a doua zi după Crăciun, pe 24 au venit și nepoții (copiii cumnaților noștri) și am început un pic mai devreme sărbătorile. Pe 25, la prânzul de Crăciun, au venit și cuscrii și mamaie. Iar seara, după ce am pus un pic de ordine în casă, ne-am apucat și de bagaje. Mare lucru nu a fost, amândoi suntem expeditivi, știam ce haine să ne luăm, nu plecam în fond decât pentru vreo 7-8 zile. Așa încât, cu bagajele noastre și cadourile pentru gazde, abia am depășit numărul de kilograme admis pentru o persoană, punând la socoteală și troler, și bagajele de mână, tot.

Emoțiile au început dimineața, când au venit copiii cu mașina, să plecăm la București. A fost un drum care mie mi s-a părut interminabil, deși l-am mai făcut de nenumărate ori. Am prins și ceață pe șosea, dar în cele din urmă am ajuns teferi la Otopeni. Acolo, fiica mea ne-a descărcat rapid, eram și încadrați perfect în timp. După ce ne-am despărțit, am luat-o spre poarta de îmbarcare și, după puțin timp, ni s-a permis accesul spre avion. Drumul până acolo mi s-a părut desprins dintr-un scenariu de film, dar mi-am stăpânit emoția și în curând ne-am văzut așezați pe locurile noastre, iar însoțitoarele de bord ne dădeau instrucțiuni înainte de decolare. Nici nu ne-am pus bine centurile de siguranță, că avionul a început să ruleze, și la un moment dat am simțit o ușoară zdruncinătură. Până să mă lămuresc, am văzut cum aeroportul se micșorează și rămâne undeva departe, apoi imaginea orașului se micșorează din ce în ce, iar noi ne-am ridicat deasupra norilor, unde soarele după-amiezii încă mai lumina un cer superb, albastru. Sub noi, o mare de nori ne împiedica să admirăm priveliștea. Aruncându-mi privirea pe ecranul TV dintre rândurile de scaune, am constatat cu stupoare că suntem la o altitudine de peste 15.000 m și temperatura afară era de -57 grade Celsius. Zborul a fost de circa 2 ore, care au trecut repede. Îmi trecuseră și emoțiile, și, deși căpitanul aeronavei ne anunțase că s-ar putea să trecem prin niște turbulențe ușoare, nu mi s-a părut nimic înfricoșător. În curând ni s-a anunțat aterizarea, care a fost la fel de lină și ușoară ca și decolarea.

La Frankfurt, deja ne-am descurcat mai bine, peste tot erau indicatoare, așa că ar fi fost și greu să ne rătăcim. În scurt timp eram în holul de la ieșire, îmbrățișându-i pe Mișa și pe Clementina, care veniseră evident să ne întâmpine. Pe drum spre casă, am avut primul șoc: deși era a doua zi de Crăciun și mergeam prin centrul orașului, nu am văzut niciun fel de ornamente luminoase de sezon, în afara câtorva vitrine împodobite. Mișa mi-a explicat că în Germania doar prima zi de Crăciun contează, apoi municipalitatea strânge iluminațiile, pentru a nu risipi curentul electric. Doar firmele particulare mai păstrează cât de cât ornamentele, până după Anul Nou. Și eu care mă așteptam la un fel de Disneyland de sărbători!

Ajunși acasă la gazde, am intrat însă rapid în spiritul de sărbătoare românesc! Ne așteptau cu toată familia, cu masa întinsă, ba chiar și cu un cățel și 2 pisicuțe, la fel ca acasă în România …Până târziu în noapte am depănat amintiri, am spus glume, ne-am simțit minunat. A doua zi dimineața, după o cafea și un mic dejun copios, am plecat cu amicii noștri prin oraș, pentru câteva cumpărături în vederea Revelionului. Clementina m-a dus și într-un mall enorm, la un magazin unde erau deja reduceri de peste 50%, și de unde am cumpărat câteva amintiri pentru copii. Acasă, același program: povestiri la gura șemineului, cu pisicile în brațe, masă, odihnă, relaxare. Seara au mai venit în vizită alți prieteni de-ai lor, tot români, care de-abia așteptau să mai afle noutăți din țară și să mai discute și cu oameni noi! În zilele următoare, până la Revelion, ne-am făcut timp de plimbare prin Frankfurt și prin împrejurimi, deși timpul nu prea a ținut cu noi. Deși mai cald decât în țară, ne-a plouat aproape în fiecare zi, iar soarele a fost tare scump la vedere. Am colindat centrul orașului, mai ales în zona Operei, care ultima dată când am fost acolo era în renovare. Acum e gata, în sfârșit. Am făcut o grămadă de fotografii, evident… Am vizitat Domul, celebra catedrală, și cartierele mai noi.

Ca și ultima dată când am fost în Frankfurt, m-a uimit amestecul de clădiri ultra-moderne, adevărați zgârie-nori, și case vechi, dar frumos renovate și întreținute. Podurile de pe Main nu sunt așa frumoase ca cele din Praga, dar au o prestanță aparte. Pe unul din aceste poduri am văzut și un lucru inedit, pe care nici Mișa nu a putut din păcate să ni-l explice: de-a lungul întregului parapet se află lanțuri groase și lungi, pe care sunt prinse o grămadă de lacăte încuiate, cu nume de persoane scrise pe ele. Nu știu ce simbolizează, nu am reușit să aflăm, dau au un efect special… Într-o dimineață am prins un pic de soare și am făcut o plimbare prin parc, de unde am admirat întreaga panoramă a orașului, apoi am urcat pe Taunus, un deal înalt, locul de agrement preferat al localnicilor, cu câteva mici cârciumioare unde poți lua un prânz sau bea o bere sau o cafea …Mișa ne-a dus la un local ținut de un român, vestit în zonă pentru preparatele specific românești. Deși era ora prânzului, niciunul dintre noi nu mai putea mânca ceva, așa că ne-am rezumat la câte o cafea și o prăjitură. La sfatul Clementinei, am ales un doboș și s-a dovedit într-adevăr o alegere perfectă, fiind exact rețeta pe care mi-o aminteam din copilărie. La plecare, a venit și patronul să ne salute și am aflat despre el că e din zona Sighișoarei, de unde mi-am explicat și frumoasele acuarele de pe pereți, reprezentând peisaje din Sibiu, Copșa, Mediaș, cetatea Slimnic (prea puțin cunoscută și la noi) și Dirlos (locul de baștină a bunicii mele). Când am ieșit, am constatat că vremea se schimbase iar, soarele dispăruse, eram complet în nori și începuse o lapoviță care în scurt timp s-a transformat de-a binelea în ninsoare. Deși înghețați, am mai pierdut un pic de timp să facem câteva fotografii, apoi ne-am urcat repede în mașină și …repede acasă, la căldurică. Însă de îndată ce am coborât câteva sute de metri, ninsoarea s-a oprit, iar norii au rămas undeva în spatele nostru, soarele arătându-se din nou. Și cam așa a fost tot timpul cât am stat la Frankfurt: ploaie și soare, prieteni și voie bună, odihnă …La trecerea dintre ani toata lumea a dat drumul la artificii, un spectacol într-adevăr impresionant …Prima zi din 2014 a trecut repede, mai ales că toți am stat până în zori. Iar pe 2 ianuarie, iar bagaje, iar drum spre aeroport. De data asta fără emoții, deja învățasem lecția! Seara, pe la orele 21, avionul nostru a aterizat la fel de lin la Otopeni și am refăcut în sens invers traseul, la ieșire așteptându-ne din nou copiii, să ne ducă acasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *