Revenim an de an la Mănăstirea Nicula

hram
Foto: Ana Maria Hrițuleac

Ana-Maria Hrițuleac, sat Sici, com. Pericei, jud. Sălaj

Dragă redacție, Până acum nu am mai scris pentru această rubrică, dar în cele ce urmează vă voi povesti despre o călătorie repetată an de an de noi și de mulți alții, care ne îndreaptă spre un loc drag sufletului multor români și anume Mănăstirea Nicula.
Mănăstirea Nicula este un străvechi centru de credință și cultură românească, una dintre cele mai importante mănăstiri din Transilvania, unică datorită marilor pelerinaje ce au loc de 15 august la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula începe din 12-13 august, când credincioșii își îndreaptă pașii spre Mănăstirea Nicula, care este așezată pe dealul la poalele căruia se află comuna Nicula în jud. Cluj, în poiana unei păduri. Prima dată am mers la Mănăstirea Nicula la vârsta de 13 ani, împreună cu tatăl meu și bunica maternă. Atunci am fost impresionată de măreția acelui loc și de mulțimea de oameni care se îndreaptă spre mănăstire, răspunzând parcă la aceeași chemare; în adolescență am mers an de an cu părinții și bunica mea, bunicul rămânea acasă să aibă grijă de cele 2 surori mai mici ale mele, iar când au mai crescut au mers și ele la mănăstire. Bunicii mei locuiau în județul Bistrița-Năsăud, iar vacanțele de vară ni le petreceam la bunici. An de an, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, bunica mergea în pelerinaj la Mănăstirea Nicula împreună cu mai mulți oameni din sat. Plecam de obicei în noaptea de 13 spre 14 august, pe la miezul nopții, pe jos peste dealuri și prin sate, pe același traseu pe care l-au străbătut an de an și părinții și bunicii lor. Drumul îl parcurgeam împreună cu un grup format din 40-50 de persoane, făceam un popas sau două pentru a mânca și după aproximativ 9 ore de mers, în dimineața zilei de 14 august, în ajunul marii sărbători ajungeam la Mănăstirea Nicula, se închinau în fața Troiței rostind într-un glas rugăciunea „Tatăl nostru”, apoi, cu bagajele în spate înconjuram de câte 3 ori Mănăstirea Mică și Mănăstirea Nouă, cântând în cinstea Fecioarei Maria, toți bucurându-se că au revenit în acel loc pe care îl consideră o binecuvântată întâlnire cu Maica Domnului. Apoi își căutau loc unde se așezau împreună, și rămâneau peste noapte sub cerul liber până a doua zi după terminarea slujbei, când se întorceau spre casă pe același drum pe care veniseră. Ca și la sosire, înaintea plecării se înconjura de câte 3 ori fiecare Biserică a Mănăstirii cu cântări de mulțumire și cu promisiunea că în anul viitor vor reveni. În ziua de 15 august pe la amiază se pleca spre casă, iar către seară ajungeau în pădurea din apropierea satului Bidiu, unde locuiau bunicii mei, aici toată lumea din sat care nu a mers la mănăstire și cei care s-au întors deja cu mașinile sau autobuzul, îi așteptau la marginea pădurii la 1,5-2 km de intrarea în sat pe pelerinii care au venit pe jos de la Mănăstirea Nicula. Astfel, pe la ora 20, în seara zilei de 15 august copii, tineri, bătrâni îi așteptau în afara satului, la marginea pădurii, cu prapurii din biserică, pe cei care au venit pe jos de la Mănăstirea Nicula și intrau cu toții cântând în cinstea Fecioarei Maria în sat, îndreptându-se spre Biserica de pe deal unde îi aștepta preotul satului cu ușile bisericii larg deschise și luminile aprinse, iar clopotele bisericii răsunau de când coborau pelerinii de la pădure spre sat, până când au intrat cu toții în biserică. Toată lumea intra în biserică cântând „Cu cântare de mărire noi am fost la Mănăstire”, apoi mai cântau împreună cântări specifice sărbătorii, după care preotul îi binecuvânta și se ruga să le fie primită osteneala. Bunica mea a mers în pelerinaj la Mănăstirea Nicula de când avea 18-19 ani și până la bătrânețe. Când eram mai mică, o așteptam la pădurea din marginea satului, apoi am însoțit-o la Mănăstirea Nicula; bunica nu mai este printre noi, ne-a păsărit în urmă cu 2 ani, dar pe lângă amintirea frumoasă mi-a lăsat dragostea pentru acest loc minunat și m-a făcut să-i înțeleg chemarea, să pot spune din inimă când ajung în fiecare an la Mănăstirea Nicula, așa cum spunea și bunica mea: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, să-Ți spunem necazul care-l mai avem!”. De 12 ani locuiesc cu soțul meu în județul Sălaj și chiar dacă nu mergem în grup sau pe jos, cum mergea bunica mea, mergem în fiecare an pe data de 14 august la Mănăstirea Nicula cu mașina, pentru că suntem la 120-130 km distanță, lăsăm mașina în parcarea amenajată la intrarea în satul Nicula, apoi urcăm pe jos spre mănăstire și participăm la slujbele de noapte care sunt de-a dreptul impresionante. În noaptea de 14 spre 15 august are loc slujba Prohodului Maicii Domnului, apoi o procesiune în cadrul căreia se înconjoară Biserica Mare a Mănăstirii cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de către preoți și călugări, iar pelerinii rămân la locurile lor în picioare cu lumânări aprinse, cântând de răsună pădurea în cinstea Maicii Domnului; cât privești în jur se văd luminile lumânărilor, iar ordinea și liniștea celor care se adună acolo este extraordinară. Voi încerca să adaug câte ceva referitor la istoricul mănăstirii, care este datată din anul 1552, când este menționată prezența unei biserici de lemn, stil maramureșean cu hramul Sfânta Treime. Numele satului Nicula și a mănăstirii provine de la pustnicul ortodox Nicolae, care a trăit în acea pădure în anul 1326. Mănăstirea Nicula a devenit cunoscută începând cu 15 februarie 1699, când Icoana Maicii Domnului de la Nicula, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, a plâns timp de 26 de zile prevestind evenimente ce au avut loc în anul 1700. Din acel an Mănăstirea Nicula a devenit loc de pelerinaj, credincioșii venind an de an în grupuri mai mici sau mai mari cu prapuri și cântând Maicii Domnului. Biserica de zid s-a construit în perioda 1875-1905, are un iconostas scluptat în lemn de tei în anul 1938, care prin forma sa solară este unicat și de o rară frumusețe, iar în centru este așezată Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Nicula a fost prima școală de pictură pe sticlă, tradiție păstrată și astăzi, adăugându-se pictura pe lemn bizantină. Cei care merg la Mănăstirea Nicula la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului resimt o atracție și revin în acel loc an de an, așa cum se vede și din numărul tot mai mare al pelerinilor. Alătur o fotografie făcută în 2012 cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, adusă în foișorul de afară pentru Procesiunea despre care am povestit. Sfătuiesc pe cititorii revistei să participe și ei cu inima curată la astfel de pelerinaje; este incredibil câtă liniște și pace sufletească poți dobândi într-o astfel de experiență. Doresc tuturor multă sănătate, spor la muncă și să vă bucurați de ultima lună de toamnă!



One thought on “Revenim an de an la Mănăstirea Nicula

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *