Rozmarinul este un leac și un condiment minunat

rozmarin
Foto: Alina Pop

Alina Pop, loc. Iclod, jud. Cluj

Dragă redacție,
Pentru că am fost uimită de efectele terapeutice ale rozmarinului, am învățat o grămadă de lucruri despre această plantă miracol.
Cu flori delicate pal-abăstrui, albe sau violacee, rozmarinul este cunoscut din Antichitate atât ca plantă condimentară, cât și ca plantă de leac. I se mai spune uneori „floarea miresei“ fiindcă se pare că are darul de a aduce noroc, înțelegere și fertilitate dacă stă pe masa mirilor, la loc de cinste. Unele afecțiuni pot fi tratate și vindecate cu tinctură, vin sau ulei de rozmarin.
Uleiul de rozmarin se poate prepara din 200 g de rozmarin și 800 ml ulei de măsline ținute la macerat 2 săptămâni după care se păstrează la rece. Are efecte variate.
1. Când sunteți obosiți, surmenați, enervați de căldura de afară, faceți o baie călduță în care ați turnat ulei de rozmarin. După câteva minute de stat în apă, veți simți că toate grijile lumii se îndepărteză.
2. În caz de febră mare, se poate face un masaj cu ulei de rozmarin rece și febra scade imediat.
3. Masajul cu ulei de rozmarin  este indicat și în caz de proastă circulație a mâinilor și picioarelor, chiar și în caz de tulburări cardiace când se face masaj cu ulei de rozmarin în zona inimii.
4. Revitalizează părul dacă masezi pielea capului cu câteva picături de ulei de rozmarin, cam de 2-3 ori pe zi. Îndepărtează în același timp și mătreața.
Tinctura de rozmarin se prepară din 180 g de rozmarin proaspăt, înflorit neapărat, care se acoperă de 1 l de alcool dublu rafinat sau cu vin de casă, se lasă 4-5 zile la macerat, după care se strecoară. Se folosește la multe:

  • Aduce ameliorări și chiar vindecări în cazul în care este aplicată pe încheieturi dureroase afectate de reumatism.
  • 5 picături de tinctură de rozmarin luate în apă sau ceai de 2 ori pe zi ajută la îmbunătățirea irigării și oxigenării cerebrale și sunt cel mai sigur leac împotriva sclerozei.
  • În caz de leșin, tinctura de rozmarin pusă pe un tampon de vată la nasul bonavului îl ajută să-și revină.

Vinul de rozmarin crește pofta de mâncare, tratează hipotensiunea și introduce o stare de optimism. Se prepară astfel: se umple o sticlă cu ramuri de rozmarin peste care se adaugă vin roșu de casă. Se lasă la macerat timp de o săptămână, apoi se strecoară și se bea câte un păhărel dimineața înainte de masă.
Pe lângă toate acestea, dacă îl cultivați în casă, rozmarinul înlătură muștele, moliile și alte insecte. În același timp, purifică aerul din camera în care este așezat, dar va aroma și mâncărurile în care este pus.
Sper să vă fie de folos aceste sfaturi! Rozmarinul este un leac minunat și un condiment minunat!



One thought on “Rozmarinul este un leac și un condiment minunat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *