Salina Turda, renovată și iluminată feeric

interior salină
Foto: Cristi Niculescu

Lidia Gherman, Turda, jud. Cluj

Eu locuiesc în Turda, „orașul Salinei”, și v-am descoperit în toamna anului 2009.
V-am admirat nespus și v-am scris și o scrisoare, dar nu am mai reușit nicicând să o transcriu și nici să v-o trimit, cu regrete, desigur și de aceea am formulat azi o nouă variantă. Îmi plac foarte mult toate scrisorile care descriu locuri minunate. Și eu sunt foarte mândră de orașul meu natal. Chiar a fost descris orașul Turda în câteva numere din 2009 încoace. Din 2010, de când s-a renovat salina, este o încântare, atât vara, cât și iarna. În plus este și un beneficiu adus sănătății noastre. Cu Cheile Turzii la o aruncătură de praștie, chiar și cu Cheile Turenilor încă și mai grozave, și cu cele două zone sărate: Durgău și Băile orașului Turda, orașul face senzație și iarna și vara. Aici sunt lacuri și zone sărate, mai amenajate sau mai puțin amenajate, în care ne ducem pentru a ne căuta de sănătate. Vara se poate înota, te dai cu nămol și tot aici te speli în lacuri mai mari sau mai mici, cu ape sărate, mai calde sau mai reci. De când a fost reamenajată Salina Turda, mulți locuitori ai Turzii și-au deschis porțile și și-au extins spațiul de locuit pentru a putea caza și oferi ospitalitate cât mai multor oameni de pretutindeni. Nenumărate posturi TV au transmis imagini cu Salina Turda, iar la băile orașului din Hotelul Arieșul nu prididesc să se adune oameni pentru tratament și odihnă. Clujenilor le place atât de mult să vină în Turda la acest hotel, încât de multe ori noi, cei din Turda, nici nu mai găsim locuri. Chiar și mâncarea este foarte bună, iar în după amiezele libere ai loc berechet de plimbări prin frumoasa zonă împădurită și fremătând vara de oameni dornici să facă o baie la ștrand sau să se răcorească și să-și caute sănătatea pe platformele sărate, albe, care adăpostesc nămolul atât de benefic sănătății. Zona denumită Durgău are două lacuri amenajate, care au și toalete, dușuri și un restaurant pe lângă locurile cu apă sărată. Ele se află în imediata vecinătate a intrării în Salină. Și Salina are un lac sărat, protagonistele sale fiind câteva bărci care te plimbă printr-o cupolă la lumina reflectoarelor. Nu știu în ce măsură v-am trezit curiozitatea, dar mă bucur că după zile, luni și ani, iată că v-am scris din nou și sper ca cel puțin de data aceasta, să reușesc să-mi iau inima în dinți și să trimit aceste rânduri spre voi. Am atâtea să vă scriu și despre animale, și despre plantele mele, le-am făcut și fotografii și am învățat multe din revistele Practic. Dar aș dori în mod special să vă mai informez că am ciuperca kefir de lapte, care mi s-a înmulțit și aș putea să o ofer și altor persoane interesate. Puteți afla mai multe despre ea de pe internet. Răspund la numărul de telefon 0745.401.146 și voi oferi detalii într-o nouă scrisoare.Vă mulțumesc și vă doresc cât mai multe apariții!



One thought on “Salina Turda, renovată și iluminată feeric

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *