Scapi de negi cu ulei de arahide

castronel cu ulei
Foto: arhiva Practic

Tinela Costin, sat Crihan, com. Măgura, jud. Bacău

Dragă redacție, Într-un număr din revistă era cerut un remediu pentru negii atât de supărători și inestetici, pentru care găsim relativ greu un tratament eficient.
Am răspuns cu întârziere, tocmai fiindcă am vrut să mă asigur de reușita pe deplin a tratamentului. Am avut numeroși negi care se înmulțeau supărător pe mâini, pentru care mi-am bandajat degetele, mi le-am chinuit cu diverse creme, spray-uri, tratamente naturiste și după puțin timp reapăreau, ba crescuseră numeric și am făcut și o ciupercă la unghie. Din pură întâmplare am găsit leacul, pe principiul „încercarea moarte n-are”, anume uleiul de arahide. El are proprietățile binecunoscute: leac imediat împotriva iritațiilor, urticariei, pișcăturilor de insecte. Este simplu, în fiecare seară, înainte de culcare aplicăm ulei pe zona cu neg și surpriză, după câteva zile dispar de parcă n-ar fi fost niciodată. În plus hidratează și lasă pielea fină și catifelată. Eu aveam negii de cel puțin 10 ani și iată că acum nu mai este nici urmă de ei. Timp de cel puțin o lună de zile mă ung cu acest ulei (se găsește în supermarketuri) la un preț accesibil și merită pe deplin încercat. Să vă fie de leac!



One thought on “Scapi de negi cu ulei de arahide

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *