Se câștigă bine din manichiură

manichiura
Foto: arhiva Practic Idei

Cornelia Anca Stan, com. Șimian, jud. Mehedinți

Dragă redacție,
Particip la acest concurs pentru a vă spune cum puteți câştiga câțiva bănuți de buzunar făcând manichiură sau pedichiură.
Este simplu. Vă puteți amenaja acasă, chiar în camera voastră, un mic salon de manichiură-pedichiură, sau, de ce nu, puteți merge chiar voi la cliente acasă. Chemați-vă vecinele, prietenele, colegele şi rudele şi spuneți-le cât de important este aspectul unghiilor.
Pentru activitatea despre care vă vorbeam, aveți nevoie în principal de următoarele: pilă de unghii, foarfecuță, vată, dizolvant, ojă. Manichiura se efectuează astfel: cea care o execută trebuie să se spele pe mâini, să se şteargă şi să se dezinfecteze cu alcool, se aşază în fața clientei, căreia îi şterge unghiile de restul de lac, după care se dă forma unghiei, se taie colțurile, se dezlipeşte uşor pielița, se înmoaie mâna într-un vas cu apă călduță, apoi se taie pielița, se degresează unghiile cu alcool şi se aplică după caz carmin, tratament, întăritor sau ojă.
Pedichiura se efectuează în această ordine: se înmoaie picioarele în apă călduță, se curăță călcâiele, se curăță şanțul unghiei, se împinge pielița spre rădăcină şi se taie dacă este cazul, se scurtează unghiile, se taie colțurile (dar nu adânc),  se pilesc unghiile, se dezinfectează cu spirt, se dau cu carmin şi ojă.
Atenție! Pilirea se face într-un singur sens şi cu mişcări largi. Toate instrumentele se dezinfectează înainte de a fi utilizate. Pentru împingerea pielițelor (cuticule) spre deget se recomandă bețişoare de lemn. Manichiura se păstrează bine dacă se aplică 2 straturi de ojă, urmate de un strat de lac incolor.
Pe unghii la final se pot executa şi desene tot cu ojă (floricele, frunzulițe etc.) sau chiar aplica steluțe, ştrasuri. Procedura necesită atenție şi îndemânare, dar mulțumirea clientei şi eventualul bacşiş vor compensa osteneala.
Aş fi foarte fericită să-mi văd ideea publicată. Este practică şi se poate câştiga bine luând chiar la jumătatea prețurilor de la saloane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *