Secrete despre echilibrul și săriturile pisicilor

Oana Otilia Trică, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Dragă redacție și dragi cititori, Contorsionistă, echilibristă și acrobată, pisica este o adevărată minune cu multe secrete.
Indiferent că se strecoară pe lângă o ușă întredeschisă, că se întinde, sare, își face toaleta sau se freacă de picioarele tale, pisica este o adevărată regină a eleganței. Niciodată nu face un gest greșit. Secretul ei este un corp suplu și alungit, care-i permite toate mișcările posibile și un gât foarte flexibil. Coloana sa vertebrală, foarte mobilă, se întinde atât cât este nevoie, iar corpul mic și zvelt îi dă posibilitatea să se strecoare prin cele mai strâmte locuri. O putem numi, fără îndoială, campioană. Privește-o cum merge cu grație și fără probleme pe marginea gardului de la grădină, punând o labuță în fața celeilalte, în timp ce coada are rolul de a o echilibra. Proverbialul său echilibru este datorat în primul rând urechii interne, care conține un organ senzorial specializat. Acest organ detectează atât direcția, cât și accelerația fiecărei mișcări a capului. La aceasta se adaugă semnalele trimise către creier de mușchi și articulații. Rapiditatea cu care creierul ei tratează informațiile primite îi permite pisicii să reacționeze prompt și cu mare precizie. Pisica nu cade întodeauna în picioare, așa cum se spune. Cu ajutorul fotografiei, s-a dovedit că pisicile lipsite de noroc, care cad de la înălțime, își ridică întâi capul. Acest lucru duce la schimbarea poziției corpului, care, în mod normal, se întoarce în așa fel încât labele să facă față solului. Un rol la fel de important în recăpătarea echilibrului îl are coada. Pisica aterizează de obicei pe sol, cu labele întinse pentru a amortiza impactul, cu tot corpul arcuit pentru a lovi cât mai puțin pământul. Dacă înălțimea de la care cade nu este suficient de mare, pisica nu are timpul să se întoarcă și se lovește brutal cu spatele de pământ. Din contră, dacă înălțimea este mult prea mare, din cauza impactului își poate rupe picioarele sau bărbia. Dacă ai pisică parașutistă și stai mai sus de etajul doi, pune-ți grilaj la geamuri. Pentru a ajunge la un obiectiv dorit de ea, o pisică este capabilă să sară pe o distanță de cinci ori mai mare decât lungimea corpului său. Pândește, se așază în poziția de săritură și, fără să-și ia elan, atacă. Nu-și ia niciodată elan, pentru că este propulsată de puterea membrelor posterioare. Pernuțele de la lăbuțe au rol de amortizoare, iar ghearele, de frâne. Pentru cățăratul în pomi, nu e nicio problemă: se ridică, se agață de trunchi cu lăbuțele depărtate, cu ghearele scoase ca niște crampoane și urcă foarte repede, luându-și avânt cu ajutorul mușchilor dorsali și al labelor din spate, care acționează ca un resort. Odată ajunsă acolo, de cele mai multe ori nu mai poate coborî și miaună până o aude cineva. Evident, în acest moment, noi trebuie să devenim alpiniști. Numai bine!

2 thoughts on “Secrete despre echilibrul și săriturile pisicilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *