Secretele semănatului

răsaduri repicate
Foto: arhiva Practic
răsaduri în răsadniță
Foto: arhiva Practic

Svetlana Popescu, București
Dragi cititori, Învățămintele ce urmează sunt pentru cei ca mine: grădinari de duminică.
Îmi doresc, de multă vreme, să găsesc un „ghid” de grădinărit pentru amatori. Și pentru că, fie n-am ştiut unde să caut, fie că nu există, fie ceea ce am găsit este tratat într-un limbaj mult prea specializat, am cules de ici, de colo sfaturi, pe care vi le împărtăşesc. Mă uit în calendar, cel lunar, desigur, și văd că momentul mult aşteptat este aproape. Încep să-mi fac calculele: am suficient timp pentru primul pas înainte de a semăna ce mi-am propus? Am pregătit „arsenalul” de semințe? Le-am pus pe „căprării”? Mi-am făcut planul de bătaie? Mi-am pregătit coji de citrice, cenuşă, coji de ou, foi de ceapă și usturoi, zaț de cafea, frunze de ceai etc., ce-mi vor fi aliați împotriva bolilor și dăunătorilor, dar și ajutoare într-ale imunizării și hrănirii viitorilor colocatari ai tarlalei? Și când răspunsul este pozitiv, trecem la acțiune.

Pasul 1: Tratare și călire Această operație se face în trei etape: semințele trec întâi printr-un proces de dezinfecție, apoi printr-unul de accelerare a creşterii (încolțirii) ca, în sfârşit, să fie călite. Astfel, înainte de data hotărâtă pentru semănat, vom socoti câte zile avem nevoie pentru tratarea, stimularea și călirea semințelor – și am în vedere semințele pe care ni le selectăm singuri sau le primim din alte surse, pentru că acelea cumpărate din surse autorizate, sunt deja tratate și călite. Sau, cel puțin, aşa ar trebui să fie. Pentru aceasta este bine ca semințele să le punem în material textil care lasă aerul și apa să treacă fie sub formă de săculețe, fie o altă variantă aleasă, cum ar fi cea pe care o folosesc și eu: pliculețele de ceai, cele prevăzute cu şnu-ruleț. Plicurile le golesc de conținutul folosit, cu grijă ca tăietura să nu fie prea mare, clătesc bine și le pun la uscat. Pe eticheta însoțitoare scriu soiul, ca să nu se încurce între ele, apoi, le introduc în recipientul cu licoarea magică. Gata. Dezinfecția și stimularea Am ales mai multe variante:

Varianta 1    Ținem semințele în soare, cel puțin două-trei ore pe zi. Razele soarelui nu numai că joacă rol de dezinfectant natural împotriva feluriților microbi, bacterii, microorganisme rău-voitoare, ci este și un veritabil accelerator de creştere, stimulând încolțirea. O variantă mai simplă ar fi o lampă cu ultraviolete. Doar că, în acest caz, semințele trebuie ținute nu mai mult de 2-3 minute/zi, timp de 2-3 zile. Apoi urmează stimularea, introducând semințele în diferite soluții hrănitoare: macerat de cenuşă (1 lingură cenuşă + 0,5 ml apă caldă infuzate 24 ore – în acest caz se țin doar 3 ore), sau orice îngrăşământ lichid (de preferat bio) din comerț.

Varianta 2   1. Semințele, se țin în soluție de permanganat de potasiu (de culoare violet-închis) cam 24 de ore, apoi clătim și le ținem alte 24 de ore în soluție de acid boric (1 g la 0,5 l apă). sau 2. Ținem aproximativ 30-40 minute (după alții între 12 și 24 de ore, voi hotărâți cât) semințele în soluție 1% de permanganat de potasiu sau de piatră vânătă (0,2 g la 1 l apă). sau 3. În apa oxigenată de 2-3%, încălzită la 38-45 grade Celsius semințele se țin timp de 5–10 minute. În acest caz dezinfecția se produce doar la suprafața seminței, nepătrunzând și în interiorul ei. Dar, în schimb, se produce o bine meritată  „hrănire” cu oxigen. 4. Împotriva bolilor bacteriene semințele pot fi tratate cu suc de aloe: 1 frunză de aloe de la o plantă de cel puțin trei ani, se ține la întuneric și la rece (frigider) preț de 6-7 zile, după care se pisează sau se dă prin maşina de tocat, iar sucul stors se diluează cu apă în părți egale. Semințele se țin în această soluție cam 18-24 ore, după care se clătesc cu apă călduță și se pun, din nou, la uscat. Eu prefer această variantă, pentru că sucul de aloe este în acelaşi timp şi un accelerator de creştere. După dezinfecție se-mințele se țin în stimulator de creştere, care poate fi infuzie/macerat de cenuşă (1 lingură cenuşă + 0,5 ml apă caldă infuzate 24 ore – în acest caz se țin doar 3 ore), ori suc de aloe și/sau cenuşă și pastă de usturoi: 1 lingură de cenuşă + 1 lingură de usturoi pisat + 100 ml suc de aloe ținute circa 12 ore. Semințele mari și sănătoase se pun într-un săculeț din tifon sau alt material textil care „respiră” și se introduc într-o soluție de acid boric: 1/2 linguriță de acid boric la 250 ml apă cam 2-3 ore, după care mutăm, fără clătire, în soluție de permanganat de potasiu de 1% (1 g la 100 ml apă) 25-30 minute și la urmă într-un stimulator de creştere precum cele descrise. Temperatura soluției hrănitoare este bine să fie de 25-28 de grade Celsius, constant. Putem pune recipientul lângă sau pe o sursa de căldură, cu condiția să fim atenți să nu o dăm în clocot. Călirea După tratamentele descrise mai sus, semințele se clătesc în apă curată de câteva ori, apoi se pun în vase de sticlă (nu plastic și nici metal) bine închise și „se dau la rece”. Îîngropăm vasele în zăpadă sau le punem în frigider. Trebuie ținute la o temperatură de cel mult 3 grade Celsius. Atenție, cât timp semințele stau „la răcoare”, se ține materialul în care se găsesc semințele mereu în stare umedă (nu udă). La rece trebuie ținute semințele vreo 2-3 zile. Unii consideră că imediat după ce sunt scoase de la rece, semințele trebuie semănate. Alții sunt de părere că perioada de repaus la rece să fie alternată cu una de lenevit la o temperatură de 25-26 grade Celsius. Eu le pun imediat în pământ și, substratul fiind mai cald decât mediul în care au stat, răsar foarte repede.

Pasul 2 Însămânțarea şi răsadurile Aici vom ține seama de regimul de lumină, dioxid de carbon, apă, substanțe minerale şi regimul de conviețuire. Pentru însămânțare, alegem recipientele considerate cele mai potrivite: răsadnițe, păhărele, pastile de turbă sau orice altceva ne convine. Mulți folosesc jumătăți de coji de ou, cofrajele de la ouă sau confecționează, din fâşii de ziar puse în câteva straturi, păhărele; toate acestea ca să se evite repicarea ulterioară, mai ales când vorbim de castraveți, ardei sau vinete, care sunt foarte sensibile la repicat. Recipientele le acoperim cu folie de plastic sau celofan și le punem, până la răsărire, într-un spațiu în care temperatura să fie aproximativ de 18-20 grade Celsius. Din când în când, peste zi, nu uităm să descoperim recipientele, pentru aerisire. Foliile cele mai potrivite sunt de culoare roz sau orange, fiindcă imită cel mai bine lumina zilei însorite chiar și în zilele mohorâte. După ce semințele încep să încolțească și plăntuțele sunt în stadiul de „virguliță” sau „mică buclă” scoatem folia și scădem temperatura. Prima regulă de aur este: ziua = lumină + căldură, iar noaptea = întuneric + răcoare. Pentru culturile iubitoare de căldură, în prima săptămână după răsărire, temperatura se va scădea astfel:

  •  pentru roşii de la 20-25 grade Celsius, la 12-15 grade Celsius peste zi, iar în timpul nopții poate fi între 8 și 10 grade Celsius.
  •  pentru ardei – de la 25-27 grade Celsius la 13-16 grade Celsius ziua și 8-10 grade Celsius noaptea.
  •  pentru castraveți și dovlecei – de la 25-27 grade Celsius la 15-17 grade Celsius peste zi și 12-14 grade Celsius noaptea.

Scăderea temperaturii opreşte planta din creştere, nedându-i voie să se lungească peste măsură, aceasta fiind una dintre metodele de a face planta să se dezvolte „pe lățime”, adică tulpina, în loc să se lungească, ea se va îngroşa, devenind mai robustă, mai puternică. Din a doua săptămână, pe timp însorit, menținem o temperatură ridicată de 20-25 grade Celsius, iar pe timp mohorât mai scăzută de 15-19 grade Celsius. Peste noapte, rămâne cea de 8-10 grade Celsius. Practic, trebuie să ținem minte că: la grad de însorire ridicat, temperatura de care are nevoie plăntuțele trebuie să fie mai mare și la grad redus de însorire, temperatura trebuie scăzută (în limitele bunului simț). O altă metodă prin care nu permitem lungirea plantei este aceea de rotire, astfel ca lumina să cadă pe toate părțile plantei. Dacă această posibilitate nu există sau o considerați complicată, atunci recurgem la un truc: montăm pe laturile în care lumina nu cade direct, suprafețe reflectorizante: oglinzi, folie metalică, folie alimentară, tablă zincată. Ce trebuie să mai urmărim cu atenție? Regimul de bioxid de carbon (CO2) – fără el fotosinteza nu are loc și pace. Asigurăm o bună aerisire a plantelor. Explicația este foarte simplă. Cu cât primesc mai mult oxigen în timpul zilei, cu atât mai mult bioxid de carbon vor elibera peste noapte, bioxid de carbon care le va folosi în procesul de fotosinteză. Aerisirea se face fie prin deschiderea geamurilor, dar la bună distanță de plante ca să nu le îmbolnăvim, sau folosim ventilatorul pus la distanță.

Umiditatea Substratul va fi menținut uşor umed, jilav, dar în niciun caz ud. În cazul în care lumina este puțină, iar temperatura aerului este cam mare, atunci o uşoară uscare temporară a substratului va fi chiar binevenită, pentru că, în acest caz, planta este împiedicată să se lungească. A doua regulă de aur: Când este multă lumină și temperatura ridicată (20-25 grade Celsius), substratul trebuie menținut umed; Când este umbră si răcoare, substratul trebuie să fie jilav, doar uşor umed. Aşadar: nici umezeala şi nici uscăciunea nu trebuie să fie în exces. Pentru udatul răsadurilor vom folosi apă la temperatura camerei, chiar mai călduță (aproximativ 25 grade Celsius), în niciun caz direct de la robinet. Pentru stimularea, dar și călirea, în acelaşi timp, a plăntuțelor, este bine de folosit apă provenită din topirea zăpezii. Dacă nu avem putem pune o sticlă de plastic cu apă fiartă şi răcită, la congelator, iar după ce devine „bocnă” o scoatem şi o lăsăm la căldură până ce apa revine la temperatura camerei. Devine un fel de „apă distilată”. Eu pun la congelator, din timp, sticle din plastic în care am adunat apa de la spălatul orezului sau al meiului (dar nu prima apă), apa de la fiertul cartofilor în coajă sau de la fiertul legumelor.

Hrănitul răsadurilor Sunt multe modalități. În general, hrănirea începe când plăntuțele îşi schimbă domiciliul. Adică după repicare. În primele 2 săptămâni de viață răsadurile au nevoie de: azot, fosfor, magneziu, potasiu, calciu, sulf, bor. Mai târziu, și de alte substanțe. O vorbă înțeleaptă spune că „duşmanul binelui este mai binele”, aşadar, nu trebuie să exagerăm. În primele etape de viață, vor fi hrănite cu soluții hrănitoare pentru răsaduri, din cele ce se găsesc în comerț, sau putem pregăti noi: infuzie din compost (o cană de compost se pune în 2 litri de apă, de preferat fiartă și răcită sau apă plată, lăsăm două-trei zile, filtrăm și udăm, la rădăcină), „apa” de cenuşă (un pahar de cenuşă se opăreşte cu 2 l de apă, se lasă la dospit 2-3 zile, se filtrează, se diluează 1 la 3 şi se udă la rădăcină), zeama de legume, ceaiuri hrănitoare din urzică, tătăneasă, gălbenele, infuzie din foi de pătrunjel, din foi de ceapă şi usturoi. Atenție! Pauzele în hrănire se vor reflecta negativ în viitoarea dezvoltare a plantei, deci, și în viitoarea recoltă. Totodată trebuie să fim foarte atenți la aciditatea solului. Ca să scăpăm de această grijă, folosim cu dublu efect, cenuşă sau faină de oase. Aciditatea substratului scade și totodată plantele sunt hrănite. Din momentul apariției răsadurilor și până la plantarea lor la locul definitiv, răsadurile se udă cu soluții hrănitoare. Nu se foloseşte apa simplă pentru udat ci, mai degrabă, o soluție ceva mai diluată de îngrăşământ (de preferat bio), sau, cum spuneam mai sus, apa de la fiertul legumelor, spălatul orezului, meiului, hrișca. Regimul de conviețuire Și încă o regulă de aur: plăntuțele au nevoie de spațiu ca să se dezvolte! Deci: nu le înghesuiți sau răriți-le la momentul potrivit. Atenție, însă: ardeiul, vânăta, castravetele, urăsc să fie repicate. Stadiul de prima frunză   Planta ajunsă la vârsta de câteva săptămâni are cu totul alte nevoi, și anume: mult substrat pentru ca rădăcinile să stea în voie, iar tulpina să se dezvolte armonios. Lumina rămâne un factor extrem de important în dezvoltarea ei, deci trebuie să primească, în continuare, suficientă, deoarece acum încep frunzele să se formeze. Lumină puțină înseamnă proces întârziat și îndelungat, se întârzie formarea mugurilor. Și nu e prea bine. Concurența cu alte surate pentru „locul sub soare” este acerbă, de aceea trebuie redusă la minim. Una dintre greşelile curente ale amatorilor este răsadul individual. Crescut în vase mici, răsadul nu se dezvoltă suficient. De aceea, în astfel de recipiente, unele răsaduri trebuie ținute doar până la apariția câtorva frunze (ex. vânăta – 2-3 frunze, roşii și ardei – cel mult 4) adică: dacă nu se va repica planta la acest stadiu de dezvoltare, creşterea va fi frânată și calitatea plantei va fi scăzută. Mai bine răsaduri puține, dar mai viguroase, decât multe și mai slabe. Dacă vrei multe răsaduri, folosește recipiente mai mari.

Pasul 3: plantarea răsadurilor la locul definitiv Fiecare zonă, regiune, are particularitățile ei climaterice, aşa că fiecare ştie perioada cea mai prielnică de sădire în seră/solar, grădină. Vom consulta și calendarul lunar. În general, temperatura nu trebuie să fie sub 12-15 grade Celsius ziua și sub 10 grade Celsius noaptea. Plantarea se face în zi noroasă sau pe înserat. În primele 2 săptămâni plantele trebuie udate zilnic. Dacă nu putem, există o metodă eficientă: este nevoie de sticle de plastic (de 2-2,5 litri) cărora le tai fundul, le fac pe pereții laterali mici orificii și le îngrop pe jumătate lângă plantă sub un unghi de 45 grade. În aceste „recipiente” torn apă cu ceva soluție hrănitoare, care va ajunge direct la rădăcini. Pentru ca lichidul să se scurgă treptat, sticla va avea dopul (și el găurit în 4-5 locuri) pus, iar în cazul tubului – un „opritor” dintr-un material poros (o mână de pietriș sau perlit). Dacă este prea cald imediat după plantare, atunci, în primele 4-5 zile, tinerele plăntuțe ar trebui umbrite. Recolte bogate!



2 thoughts on “Secretele semănatului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *