Și broaștele țestoase merg la plimbare, în anumite condiții

broaste testoase
Foto: Mara Avramescu

Mara Avramescu, Turda, jud. Cluj

Dragi crescători de țestoase,
Ca orice animal, și broaștele țestoasele au nevoie de mișcare și este nevoie să ținem cont de câteva reguli de bază atunci când ne hotărâm să le lăsăm să se plimbe, precum și atunci când le transportam în diverse locuri, de exemplu când megerm în excursii, la medicul veterinar.
După cum v-am spus în alt articol, acum doi ani mi-am cumpărat cele trei țestoase: Sola, Mola și Lola. V-am trimis scrisori de câte ori am descoperit ceva mai bun pentru prietenii mei și de data aceasta vă spun ce puteți să faceți pentru a le face cât mai plăcută plimbarea prin casă.
Etapa 1, pregătirea pentru plimbare:
a) înainte să scoateți țestoasele afară din acvariu trebuie să vă spălați pe mâini pentru a le proteja de contactul cu bacterii.
b) spălați carapacea și plastronul (partea de jos a carapacei, de culoare galbenă) cu o perie de dinți care nu e uzată și săpun.
c) nu vă îngrijorați dacă vedeți solzi exfoliați de pe carapace, este un lucru normal, și pentru a ajuta țestoasa, dezlipiți-i voi. Atenție: aceștia nu se găsesc și pe plastron!
d) nu există jucării speciale pentru broaștele țestoase, dar puteți improviza unele. Puteți face un adevărat parc de distracții folosind câteva jucării pe care le aveți la îndemână, însă trebuie să le spălați mai întâi.
e) aveți grijă ca săpunul (lichid sau solid) să nu le intre în ochi atunci când spălați animăluțele.
Etapa 2, plimbarea prin casa:
a) când țestoasa este afară trebuie să vă asigurați că prin zona de joacă nu există lucruri periculoase cum ar fi: foarfece, capsatoare etc.
b) dacă folosiți niște cuburi de lemn ca să le amenajați spațiul de joacă, aveți grijă să nu aibă capete ascuțite.
c) supravegheați cu atenție țestoasele când se joacă, prin casă există locuri periculoase în care animalele pot intra și se pot bloca, precum locul dintre dulap și perete sau sub canapea, spațiile înguste și ferite fiind atractive pentru țestoase.
d) dacă aveți mai multe țestoase, le scoateți pe toate odată la joacă, nu pe rând.
e) țestoasele au nevoie de o oră sau mai mult pentru mișcare, o jumătate de oră nu e de ajuns!
Etapa 3, plimbarea prin grădină:
a) unul dintre cele mai periculoase locuri de plimbare este grădina, așa că trebuie să aveți grijă în primul rând la alte animale, păsări, albine, viespi.
b) asigurați-vă că iarba nu este prea mare, chiar dacă țestoasa are carapacea maro, nu verde, se poate pierde foarte ușor în iarbă.
c) nu este recomandat să vă luați țestoasa la picnic, căci e nevoie să fiți cu ochii pe  ea, iar la picnic e posibil ca un moment de neatenție să ducă la pierderea animăluțului.
Etapa 4, după plimbare:
a) spălați broscuțele țestoase cu apă și săpun.
b) după câteva minute de stat, hrăniți-le, ca o recompensă pentru cumințenie.
Când călătoriți cu țestoasa, trebuie să știți câteva lucruri:
a) prima dată goliți acvariul, apoi umpleți 4-5 cm cu apă și turnați 1-2 picături de Verde de Malachit.
b) dacă nu călătoriți pe distanțe mari sau nu aveți apă la îndemână umeziți un prosop (acesta se pune pe fundul acvariului) și nu uitați să verificați dacă mai este umed după 20 de minute.
c) țestoasele mănâncă doar în apă, așa că luați o caserolă cu apă, puneți testoasa înăuntru și hrăniți-o. Atenție: trebuie să vă opriți când hrăniți animalul!
d) asigurați-vă că nu sunt obiecte periculoase în acvaterariu! Pietrele pentru băi de soare sau alte lucruri pot răni țestoasa în timpul mișcării.
Să aveți grijă de animalele voastre, vă fac viața mai frumoasă!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *