Socul, minunea pentru trup și suflet

flori albe
Foto: arhiva Practic Idei

Daniela Aldea, loc. Grădiștea, jud. Prahova

Draga mea prietenă Practic Idei, Îți mulțumesc pentru publicarea scrisorii mele „Extractul de ghiocel contra bolii Alzheimer” din nr. 3/2013 de la pag. 58, cât și pentru premiul primit.
Ești un adevărat balsam pentru suflet și o lumină pe cărarea vieții fiecărui suflet dornic de bine și frumos. Socul, minunea pentru trup și suflet, desert și medicament, tratează bolile digestive și respiratorii, întinerește, întărește inumitatea, calmează pielea uscată – așa scrie pe cartea de vizită a parfumatului soc. De secole întregi, oamenii au descoperit și folosit socul pentru proprietățile sale tămăduitoare – de aceea e consemnat uneori drept „copacul medicament”. Leacurile străvechi folosesc florile, coaja plantei, frunzele și chiar rădăcinile, pentru că ele conțin compuși chimici naturali precum albumina, uleiuri esențiale și nutrienți, vitamina C. Florile de soc au un conținut bogat de vitamina C, ajutând la întărirea imunității organismului. Dacă suferi de probleme ale aparatului respirator, vei găsi în florile sale un adevărat medicament. Acționează ca un expectorant, subțiind mucoasa și stimulând prin tuse eliminarea secrețiilor bronhice, ajutând astfel plămânii să rămână sănătoși. Se pot folosi florile de soc în variate feluri: ceai ori decoct pentru alergii și artrită, comprimate pentru întărirea sistemului imunitar, cremă pentru tratarea uscăciunii pielii. Conțin antioxidanți ce previn, atât la femei cât și la bărbați, îmbătrânirea și problemele pielii. În plus antioxidanții în combinație cu vitamina C păstrează starea de bine din punct de vedere fizic și mental. Antioxidanții sunt esențiali în reducerea producției de radicai liberi în organism. Se știe deja că alimentele bogate în grăsimi produc acești radicali liberi care, în timp, determină apariția unor boli grave precum cancerul. Cercetările au dovedit că antioxidanții, consumați înainte de o masă care conține multe grăsimi, reduc semnificativ deteriorarea arterelor. Au grijă de sistemul digestiv, sunt eficiente în vindecarea constipației și diareei. Reduc febra și elimină toxinele. Florile de soc, sub formă de suc ori de infuzie, te scapă de febră. Produsele pe bază de soc stimulează transpirația abundentă și scăderea temperaturii. În momentul transpirației, elimină toxinele din sânge și te scutește de problemele grave precum artrita. Florile de soc reduc infecțiile căilor respiratorii superioare. Acționează asupra secreției nazale care apare la cei predispuși la alergii sezoniere (febra fânului). Florile de soc, din cauza efectelor diuretice, trebuie folosite cu precauție când se iau medicamente care au același efect diuretic. Socul este preferatul meu, prepar din minunatele-i flori atât proaspete, cât și uscate, delicioasa socată tot timpul anului, iar din fructe, micuțele bobițe negre, o dulceață foarte apreciată.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *