Sunătoarea, leac sigur pentru leziuni și boli nervoase

Ioan Stănescu, Sinaia, jud. Prahova

Dragii mei,

În continuare, voi încerca să împărtășesc câte ceva din metodele mele cu privire la folosirea sunătoarei ca plantă medicinală.

Sunătoarea (Hypericum perforatum – fam. Hypericaceae), se mai numește în limbaj popular și buruiana de năduf, crucea-voinicului, floarea lui Ioan etc. Această plantă înflorește la margine de drumuri și păduri, pe dealuri și câmpii sau pe povârnișuri și chiar pe stâncării. Înflorește din iunie până în septembrie.

Planta crește până la 1 m înălțime, cu două coaste slabe în lungul tulpinii. Are frunze ovale, câte două la nod (opuse) cu puncte transparente. Are flori galben-aurii (circa 2 cm în diametru), cu sepale ascuțite, petale negre punctate mai ales pe margini, stamine numeroase. Inflorescență umbeliformă.

Cum recunoști sunătoarea bună

Pentru a o recunoaște sigur, zdrobiți o floare complet deschisă, va curge astfel o sevă roșie. Planta înflorită este culeasă pentru a se pregăti din ea ceai și băi, în timp ce pentru ulei de sunătoare se folosesc numai florile. Deseori această plantă se confundă mai ales cu Hypericum maculatum Crantz, care are patru coaste pe tulpină, sepale obtuze, puncte transparente în frunze puține sau absente. Să evităm și plantele cu tulpina păroasă (Hipericum hirsutum L.) și pe cele cu tulpina în 4 muchii și cu sepale ascuțite, ca la sunătoarea veritabilă. Să culegem treimea superioară a plantelor, când inflorescența mai are încă boboci în perioada iunie-august, sau numai florile (Flores Hyperici) care se usucă pe hârtii.

Folosirea sunătoarei ca plantă medicinală

Sunătoarea este una dintre plantele cele mai căutate și mai apreciate încă din timpuri străvechi.

Infuzie: se opărește 1 linguriță cu vârf de plante cu o jumătate l apă și se lasă puțin să stea. Ceaiul de sunătoare se folo­sește în leziuni nervoase și boli nervoase de tot felul, în răni de pe urma unor lovituri și vătămări prin ridicat. Ea este însă un leac excelent al diareei.

Ulei de sunătoare. Florile culese pe vreme însorită se introduc într-o sticlă până la gât fără a se îndesa și se toarnă ulei fin de măsline peste ele. Uleiul trebuie să acopere florile. Sticla, bine astupată, se lasă câteva săptămâni în soare sau în apropierea mașinii de gătit. După ceva timp, uleiul capătă o culoare roșie. Se filtrează printr-o bucată de tifon, se storc bine resturile și uleiul de sunătoare se trage în sticle de culoare închisă. În cazul utilizării sale la arsuri, se poate recurge pentru macerate la ulei de in în loc de ulei de măsline. Uleiul de sunătoare este un leac bun și este utilizat cu succes nu numai în îngrijirea rănilor deschise, a rănilor proaspete, a hematoamelor, a inflamațiilor și a tenului aspru, ci este un produs eficace de fricționare în cazul durerilor de spate, de lumbago, de sciatică și chiar de reumatism. Este un foarte bun leac contra arsurilor și a opăririlor, în acest scop florile de sunătoare se țin în ulei de in. Acest ulei se folosește la arsurile de soare.

Tinctura: puneți 2 mâini pline cu flori culese în soare, într-un litru de rachiu (cel mai bun este rachiul de secară sau de fructe cu tăria de 38-40°) într-o sticlă sau bidon de plastic care se lasă 3 săptămâni la soare sau în altă sursă de căldură. Se întoarce sticla de 2-3 ori pe zi, iar florile se pun în sticlă circa trei sferturi. Tinctura de sunătoare este folosită extern, ca frecție, iar intern, se iau o dată pe zi (mai precis dimineața) 10-15 picături într-o lingură cu apă.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *